Simion, pus la zid de susținătorii lui Călin Georgescu: liderul AUR, acuzat că și-a trimis oamenii acasă, în loc să meargă la Arestul Central | adevarul.ro

Simion, pus la zid de susținătorii lui Călin Georgescu: liderul AUR, acuzat că și-a trimis oamenii acasă, în loc să meargă la Arestul Central

Publicat:
0
1 live

Susținătorii lui Călin Georgescu îl acuză pe George Simion că i-a abandonat după protestul din Parcul Izvor, reproșându-i că nu a venit și în fața Arestului Central, unde manifestanții au cerut eliberarea fostului candidat la prezidențiale.

George Simion la protestul AUR
George Simion la protestul AUR Foto: AFP

Simion a participat la protestul de sâmbătă din Parcul Izvor, unde a susținut un discurs în fața manifestanților, însă nu a fost prezent și la manifestația organizată ulterior în fața Arestului Central. Mai târziu, liderul AUR a fost fotografiat la meciul de fotbal dintre România și Polonia, disputat pe Arena Națională.

Absența sa a stârnit reacții critice pe rețelele sociale, unde mai mulți simpatizanți ai lui Georgescu i-au reproșat că nu a continuat manifestația alături de cei care s-au deplasat la arest.

Printre cei care l-au criticat se numără și influencerul Alexandru Zidaru (Makaveli), care a transmis un mesaj dur într-un live pe TikTok, acuzându-l pe liderul AUR că și-ar fi urmărit propriul interes și că nu și-a susținut simpatizanții în momentul în care aceștia au mers în fața Arestului Central.

„Gata bă, te-au văzut polonezii că ești șmecher, ți-ai făcut treaba și ai plecat. Hai, acum spuneți că dezbin… Nu, e adevărul. Ai strâns toată lumea la Izvor, ți-ai făcut treaba, ai chemat polonezii, le-ai arătat că ești șmecher o jumate de oră și apoi ai fugit în drumul tău. La arest, vată…”, a afirmat Makaveli.

Acesta l-a acuzat pe Simion că nu a fost prezent în fața Arestului Central, deși reușise să mobilizeze participanți pentru manifestația din Parcul Izvor.

„Al dracu, de scenă ai făcut rost acolo, dar la arest n-a mai venit nimeni, i-ai ținut pe ăia în autocare și i-ai trimis acasă”, a mai spus Makaveli.

Susținătorii lui Georgescu spun că simpatizanții AUR au fost trimiși acasă

Criticile nu s-au limitat la mesajele lui Makaveli. Un alt susținător al lui Călin Georgescu, aflat în fața Arestului Central, a reclamat că participanții aduși la manifestația din Parcul Izvor nu au mai fost prezenți și la protestul pentru eliberarea fostului candidat la prezidențiale.

În același timp, pe rețelele sociale au fost distribuite mesaje atribuite unor parlamentari AUR, din care reiese că simpatizanții partidului ar fi fost îndemnați să nu se mai deplaseze la Arestul Central după manifestația din Parcul Izvor, ci să se îndrepte către autocare și să revină în localitățile de domiciliu.

Cristela Georgescu, mesaj după protestul de susținere a soțului său: „Ați fost părtași la suferința unui deținut politic”

Anca Alexandrescu îl acuză pe Simion de „marketing electoral”

Critici la adresa liderului AUR a formulat și realizatoarea TV Anca Alexandrescu, după manifestația din 14 noiembrie. La Realitatea Plus, aceasta a reproșat faptul că participanții din Parcul Izvor nu au mai fost conduși către Arestul Central, deși, potrivit afirmațiilor sale, Simion vorbise anterior despre posibilitatea continuării protestului acolo. Alexandrescu a făcut o distincție între oamenii veniți să-l susțină pe Georgescu și conducerea AUR, pe care a acuzat-o că ar fi folosit mobilizarea în scop electoral.

„Domnul Simion a făcut astăzi doar marketing electoral, construindu-și o imagine pentru a încerca să salveze aparențele și să arate că este preocupat de situația lui Călin Georgescu. S-a văzut și astăzi că nu este așa”, a afirmat Anca Alexandrescu.

Cristian Pîrvulescu: nemulțumirea electorală nu înseamnă automat mobilizare în stradă

Într-o analiză pentru „Adevărul”, politologul Cristian Pîrvulescu a apreciat că miza protestului depășește susținerea pentru Georgescu și ține de păstrarea în jurul AUR a electoratului nemulțumit de partidele tradiționale. În interpretarea sa, Simion a reușit să coaguleze nemulțumiri diverse, însă această susținere electorală nu se transformă automat în participare la manifestații.

Miza protestului pro-Georgescu: AUR încearcă să-și păstreze cei 40% de nemulțumiți. Cristian Pîrvulescu: „Este un electorat care se reînnoiește generațional”
„Ce a reușit Simion a fost să creeze, în momentul oportun, o mișcare care să confedereze toate nemulțumirile din societate. Dar aceste nemulțumiri nu iau forma unor proteste de stradă”, a explicat Cristian Pîrvulescu.

Ce a transmis AUR după manifestație

Protestul de sâmbătă, 14 noiembrie, din Parcul Izvor s-a desfășurat fără avizul Comisiei de avizare a adunărilor publice din cadrul Primăriei Capitalei. Tribunalul București respinsese vineri cererea a trei persoane de anulare a avizului negativ.

Într-un comunicat transmis după protest, AUR a estimat că aproximativ 15.000 de persoane au participat la manifestația din Capitală. Formațiunea a prezentat acțiunea drept un semnal pentru apărarea democrației, a statului de drept și a libertății de exprimare.

Top articole

Partenerii noștri