Se încing spiritele la Primăria Iaşi. PSD cere ca ambii viceprimari să demisioneze și să fie realeși prin vot
Relaţia dintre PNL şi PSD Iaşi a ajuns într-un punct critic, iar ruptura anunţată de liberali riscă să deschidă un nou front de confruntări în Primăria Iaşi, pentru funcţia de viceprimar.

Conflictul la nivel local dintre cele două formaţiuni politice a pornit de la anunţul filialei PNL că, odată cu încetarea oricărei colaborări cu social-democraţii, vor face demersuri şi pentru revocarea viceprimarului lor.
Concret, sâmbătă, 14 noiembrie, PNL Iaşi a transmis că, în cadrul unei şedinţe a Biroului Politic Judeţean al liberalilor, s-a hotărât şi să se înceapă demersurile pentru revocarea din funcţie a viceprimăriţei PSD Roxana Necula.
„PNL Iaşi încheie astăzi definitiv orice colaborare politică cu PSD în municipiul Iaşi. Este o decizie unanimă, fermă şi fără echivoc. Nu putem construi la nivel naţional o alternativă la PSD, iar la Iaşi să continuăm o formulă politică ce contrazice această direcţie. Nu putem fi adversarii PSD la Bucureşti şi partenerii săi politici la Iaşi", a declarat Alexandru Muraru, preşedintele filialei judeţene PNL Iaşi.
PSD cere demisia ambilor viceprimari
Social-democraţii au trecut la contraatac, afirmând că, în situaţia creată, nu doar viceprimarul PSD trebuie revocat, ci şi cel din partea PNL, propunând ca ambii să demisioneze, iar apoi să fie aleşi din nou prin votul Consiliului Local.
Principalul argument adus de PSD în sprijinul acestui demers este acela că, aşa cum Roxana Necula a primit sprijinul PNL în Consiliul Local, şi viceprimaul PNL s-a bucurat de voturile PSD pentru a ocupa această funcţie.
„PNL nu trebuie să uite că viceprimarul PNL nu ar fi fost învestit viceprimar fără voturile consilierilor social-democraţi. Dacă PNL intenţionează cu adevărat să rupă coaliţia locală, urmând modelul aplicat la nivelul administraţiei centrale, atunci liberalii trebuie să fie dispuşi să renunţe la guvernarea locală. Altfel, demersul lor rămâne unul pur demagogic.
În acest context, cu toată deschiderea şi răspunderea politică, PSD Iaşi propune ca ambele formaţiuni să solicite din partea Consiliului Local un nou vot de încredere pentru viceprimari. Viceprimarul PNL să demisioneze, în tandem cu viceprimarul social-democrat, urmând ca fiecare să fie (sau nu) reconfirmat prin vot”, au spus social-democraţii ieşeni, citaţi de news.
Cum s-a ajuns la actuala formulă de conducere
Reprezentanţii social-democraţilor au transmis că sunt pregătiţi să treacă în opoziţie şi au provocat PNL să îşi construiască o nouă majoritate, alături de USR, susţinând că liberalii nu pot decide singuri cine rămâne în conducerea Primăriei, fără să ţină cont de configuraţia politică din Consiliul Local.
Liderul grupului PSD din Consiliul Local, Bogdan Crucianu, a explicat cum s-a ajuns la actuala formulă de conducere a Primăriei Iaşi.
Potrivit acestuia, PNL a încercat în repetate rânduri să formeze o majoritate cu USR, însă negocierile nu au avut rezultatul dorit. PSD a intrat ulterior în formula de conducere a administraţiei locale, iar voturile consilierilor social-democraţi au contribuit la alegerea viceprimarului liberal.
„Consiliul Local nu este o anexă a PNL Iaşi. În toată agitaţia politică stârnită de PNL Iaşi, cred că este important să nu uităm cum s-a ajuns la actuala formulă de conducere a Primăriei Iaşi. PSD Iaşi a intrat în guvernarea locală abia după ce încercările repetate ale PNL de a construi o majoritate împreună cu USR au eşuat. Mai mult decât atât, în ultimii doi ani, am invitat public, în repetate rânduri, PNL şi USR să formeze o majoritate şi să îşi asume împreună conducerea administraţiei locale. Au refuzat”, a declarat Bogdan Crucianu.
„Nu poţi să respingi colaborarea cu PSD în municipiul Iaşi şi să o consideri necesară în alte localităţi, în funcţie de interesele politice de moment. Iaşul are nevoie de investiţii, proiecte şi rezultate, nu de conflicte între partide şi lupte pentru funcţii. PSD face o politică pozitivă, constructivă, nu una de conjunctură, dictată de interese politice mărunte. Vom rămâne alături de ieşeni până în 2028, indiferent dacă suntem într-o majoritate sau în opoziţie”, a mai spus el.




















































