Siegfried Mureşan: Guvernul Tudose încasează bani cu două mâini şi îi cheltuie pe toţi cu trei mâini. Va duce ţara în criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Europarlamentarul Siegfried Mureşan a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă organizată pentru jurnaliştii români prezenţi la sesiunea plenară de la Strasbourg, că în ceea ce priveşte modul de acţionare al guvernului actual în economie, acesta face, simultan, trei greşeli care vor duce ţara în criză, la fel cum s-a întâmplat şi în perioada guvernării lui Călin Popescu Tăriceanu.

Eurodeputatul Siegfried Mureşan a atras atenţia asupra a trei greşeli pe care executivul condus de Mihai Tudose le face, simultan, şi care vor duce ţara pe drumul crizei. Potrivit acestuia, o primă greşeală constă în punerea accentului pe consum şi nu pe investiţii, care să susţină o creştere durabilă şi sustenabilă a României.

„Guvernul României face mai multe greşeli simultan. În primul rând, ia bani de la investiţii şi îi pune la consum. La anul, când sunt fonduri europene şi mă aştept să curgă, guvernul trebuie să pună suficienţi bani pentru cofinanţare, pentru investiţii în bugetul naţional”, a declarat Siegfried Mureşan la conferinţa de presă.

Cea de-a doua greşeală ar consta în faptul că, în ciuda faptului că România se numără printre ţările Uniunii Europene cu cea mai mare creştere economică, momentul nu este folosit pentru a se realiza şi o reformă a economiei, care să facă din ţară una mai competitivă.

„Cea de-a doua greşeală, avem vremuri bune, creştere economică bună, suntem printre statele UE cu cea mai mare creştere economică. Aceste vremuri bune trebuie folosite pentru a ne reforma economia, a o face mai competitivă. Guvernul nu a nicio măsură de reformă”, a adăugat europarlamentarul PPE.

Încasează cu două mâini, cheltuie cu trei

A treia greşeală realizată de guvernul Tudose constă în încasarea veniturilor cu două mâini şi cheltuirea lor cu trei, menţinându-se în acest fel, în ciuda creşterii economice, şi un mare deficit. Mureşan a atras atenţia asupra faptul că executivul de acum repetă aceleaşi greşeli făcute de guvernul Tăriceanu în perioada 2007-2008 când, sub presiunea crizei economice venite din Vest, România s-a trezit şi ea în plină criză.

„Cea de-a treia greşeală: încasează bani cu două mâini şi îi cheltuie pe toţi cu trei mâini. În ciuda unei creşteri economice largi, deficitul este în creştere. Actualul guvern aplică exact reţeta eşecului economic patentantă de Tăriceanu în 2007-2008, când la creştere de peste 5%, aveam deficit de peste 5%. Consecinţa am văzut-o: orice şoc extern, orice criză venită din afară, neprovocată de noi, ne va lovi mult mai grav. Ce urmează după perioada de creştere bună, nefolosită pentru reformă, ci pentru a risipi banul public, ştim cu toţii, urmează criză”, a conchis Siegfried Mureşan.

Avertisment transmis României cu privire la absorbţia de fonduri europene

În cadrul aceleaşi conferinţe de presă, eurodeputatul Siegfried Mureşan a transmis şi un semnal de alarmă cu privire la capacitatea României de a cheltui fondurile structurale şi de coeziune care-i sunt atribuite. Potrivit acestuia, în 2018, nivelul de absorbţie al fondurilor europene de către ţara noastră ar trebui să crească, mai ales că autorităţile de management au fost autorizate, iar Comisia Europeană a propus o creşte de 25% pentru plăţi, ajungându-se la un buget de 47 de miliarde de euro pentru fondurile structurale şi de coeziune pentru anul 2018.

„Un lucru esenţial pentru România. După cum ştim, rata de absorbţie în România a fost foarte mică în anii 2014, 2015, 2016 şi până acum, în 2017. Mă aştept ca în 2018, rata de absorţie să fie semnificativ mai mare, pentru că acum ne-am acreditate autorităţile de management.(...) Comisia Europeana a propus o creştere de 25% a fondurilor pentru plăţi, de la sub 40 de miliarde de euro, la 47 de miliarde de euro, poziţie pe care şi Parlamentului o susţine. Dacă nu absorbim banii care ni se cuvin la anul, când să facem acest lucru, de vreme ce  perioada merge până 2020. Avem voie să-i absorbim trei ani după, deci până în 2023, dar timpul trece”, a subliniat europarlamentarul Siegfried Mureşan la conferinţa de presă de la Strasbourg.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite