Deputat european, despre mitul „performanţei“ industriei româneşti în comunism: „Productivitate de patru ori mai mică decât în prezent“
0Europarlamentarul afirmă că, dacă în primul deceniu de după comunism România ar fi avut nişte politici reale de privatizare şi de atragere a investitorilor străini (cum s-a întâmplat în Ungaria şi în restul ţărilor foste comuniste din Europa Centrală), şi nu un capitalism de cumetrie condus de foşti comunişti, acum eram mult mai aproape de randamentul industriilor din Occident.
Siegfried Mureşan, deputat european din partea PMP, purtătorul de cuvânt al Partidului Popular European, dar şi raportor din partea Grupului PPE pentru bugetul Uniunii Europene din 2017, a făcut o analiză asupra industriei româneşti din perioada comunistă, raportat la cea de azi. Despre adevărata „performanţă” a industriei româneşti în comunism, Mureşan susţine că productivitatea era de patru ori mai mică decât în prezent.
„Trebuie să scăpăm odată de acest mare mit al perioadei comuniste: productivitatea sectorului industrial. Oricâte poveşti ne-ar spune nostalgicii comunişti despre producţia şi productivitatea industriei comuniste, cifrele ne arată clar: industria României producea, valoric, doar 80% din cât produce acum (valoare ajustată la rata inflaţiei) în condiţiile în care numărul angajaţilor din industrie era de 2,8 ori mai mare. Per total, productivitatea industriei din 1989 era de 4 ori mai mică decât în prezent!”, susţine Mureşan, care a oferit şi alte cifre concludente.
- Valoarea producţiei industriale din 1989: 24,6 miliarde de dolari (48,2 miliarde de euro, valoarea ajustată la rata inflaţiei 1989 - 2016);
- Valoarea producţiei industriale în 2016: 59,7 miliarde de dolari;
- Numărul de angajaţi din industrie în 1989: 3,84 milioane de angajaţi;
- Numărul de angajaţi din industrie în 2016: 1,38 milioane de angajaţi;
- Programul oficial de lucru în 1989: 45 de ore / săptămână (în realitate, însă, media se apropia de 60 de ore / săptămână fără, însă, a fi plătite orele suplimentare);
- Programul oficial de lucru în 2016: 40 de ore / săptămână (în realitate, media sare de 42 de ore / săptămână dacă luăm în calcul orele suplimentare).
„Dacă punem cap la cap toate aceste cifre, constatăm că productivitatea medie pe oră a angajatului era de patru ori mai mică decât în prezent, iar aici nu am calculat şi numărul de ore în plus neplătite pe care le munceau angajaţii în comunism şi nici faptul că erau mai puţine zile libere de la stat decât sunt în prezent.
De asemenea, condiţiile de muncă în industrie sunt astăzi, evident, superioare, faţă de perioadă comunistă, oricât de mult ar încerca să nege acest lucru cei mai nostalgici comunişti. Vă invit să mergeţi la marile fabrici din România cu capital străin, dar şi românesc şi o să vă daţi seama de acest lucru. Investitorii trebuie să respecte standarde europene stricte privind drepturile lucrătorilor din fabrici, standarde care erau ignorate aproape complet de industria comunistă în care se lucra la norma cincinală, şi nu după regulile clare ale economiei de piaţă.
"Sunt total de acord că industria României este în continuare mult în urma celei din Vest, dar se află, totuşi, la ani-lumină distanţă faţă de ce producea, în termeni valorici, industria comunistă. De aceea a picat industria imediat după ’90, pentru că eram total necompetitivi faţă de industria din Vest, nu pentru că interese străine au vrut să distrugă industria românească. Industria s-a autodistrus pentru că era nesustenabilă”, a explicat Siegfried Mureşan.
Europarlamentarul român de la Bruxelles afirmă că dacă în primul deceniu de după comunism, România ar fi avut nişte politici reale de privatizare şi de atragere a investitorilor străini (cum s-a întâmplat în Ungaria şi în restul ţărilor foste comuniste din Europa Centrală), şi nu un capitalism de cumetrie condus de foşti comunişti, acum eram mult mai aproape de randamentul industriilor din Occident.
„S-au scris kilometri de lucrări ştiinţifice despre eşecul economiilor comuniste, în special al celor din Europa de Est, este foarte grav că, în România, încă există lideri de opinie, inclusiv printre politicieni, care mint cu neruşinare şi ridică în slăvi perioada comunistă. Adevărata moştenire a comunismului sunt sutele de mii de victime ale regimului şi cei 50 de ani de regres economic faţă de lumea liberă”, a mai scris Siegfried Mureşan, pe pagina sa de Facebook.