Secretarul de stat american Antony Blinken a ajuns la București. Programul vizitei

0
Publicat:

Secretarul de stat american Antony Blinken a ajuns în noaptea de luni spre marţi la Bucureşti,  unde va sta până pe 30 noiembrie, pentru a participa la Reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe din statele membre NATO.

image

Anunţul a fost făcut de către Ambasada SUA la București

În cursul dimineţii, premierul Nicolae Ciucă şi secretarul de stat american Antony Blinken vor vizita expoziţia itinerantă „Noi, Poporul: 25 de ani de Parteneriat Strategic", realizată de Ambasada SUA în parteneriat cu Ministerul român al Afacerilor Externe şi Agenţia Naţională de Presă Agerpres şi în colaborare cu Universitatea din Craiova.

La ora 10,30, oficialul american va fi primit la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis.

image

Blinken are programate, ulterior, consultări politice cu ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, la finalul cărora cei doi vor susţine o conferinţă de presă comună, la sediul MAE.

Conform Ambasadei SUA, secretarul de stat Antony Blinken va avea o întrevedere şi cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care se află la Bucureşti pentru Reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite