Scenariile de lucru ale României pentru intrarea în Schengen

0
Publicat:

Europarlamentarul Victor Negrescu susține că ridicarea oficială a MCV redeschide calea negocierilor pentru aderarea României la spațiul Schengen. Social democratul a prezentat trei scenarii de lucru pentru intrarea în spațiul european fără frontiere.

Scenariile de lucru ale României pentru intrarea în Schengen FOTO: Shutterstock
Scenariile de lucru ale României pentru intrarea în Schengen FOTO: Shutterstock

„Închiderea oficială a Mecanismului de Cooperare și Verificare reprezintă un pas important pentru România și redeschide calea negocierilor pentru aderarea noastră la spațiul Schengen. În prezent, nu mai există niciun motiv, nici măcar tangențial, pentru un refuz. Trebuie să abordăm lucrurile în mod pragmatic și profesionist”, susține Victor Negrescu, într-o postare pe Facebook.

Europarlamentarul susține că România trebuie să utilizeze toate mecanismele și căile legale disponibile la nivel european pentru a-și apăra drepturile.

„Cei care au recomandat blocarea procedurilor europene nu știu că, din punct de vedere juridic, statul care blochează mecanismele europene poate fi penalizat. Este o diferență mare între blocaj și un veto”, a precizat social democratul.

Scenariile de lucru

Primul scenariu prezentat de europarlamentarul PSD este cel „politico-diplomatic”, mai exact continuarea demersurilor diplomatice și politice pentru a convinge guvernul austriac să voteze pentru aderarea României la Schengen.

„Au fost discuții deja cu cei mai importanți lideri europeni pentru a influența guvernul austriac, iar presiunea ar putea crește după alegerile din Olanda din noiembrie, când, în eventualitatea unei victorii a partidelor pro-europene, ar dispărea veto-ul aplicat Bulgariei. În respectivul context, Austria rămâne singură și ar putea fi convinsă. Asta înseamnă să așteptăm Consiliul de Justiție și Afaceri interne din decembrie”, punctează eurodeputatul.

Al doilea scenariu este cel al sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene. Victor Negrescu susține că în eventualitatea unui viitor refuz, România poate „ataca la CJUE decizia Consiliului pe mai multe temeiuri precum încălcarea legislației europene, viciu de procedură, încălcarea recomandărilor Comisiei, nerespectarea tratatelor și valorilor europene”.

„Dreptul la o cale de atac constituie un element-cheie al arhitecturii constituționale a Uniunii Europene. Mai mult, există deja un precedent în jurisprudența CJUE referitor la spațiul Schengen și la aceste principii. O procedură inițiată de un stat membru are altă încărcătură față de un demers al unui cetățean. Ideal ar fi ca în această procedură să fim susținuți de Comisia Europeană și/sau de Parlamentul European. Procedura poate dura 1-2 ani, dar oricum, chiar și în lipsa acesteia, anul 2024, fiind unul electoral la nivel european, va fi pierdut din perspectiva extinderii spațiului Schengen”, a punctat social democratul.

Ultimul scenariu prezentat de europarlamentar este cel al „invalidării juridice a veto-ului Austriei”, mai exact în acest scenariu „se va clarifica din punct de vedere juridic când se poate exercita veto-ului”.

„În acest sens, am fost desemnat raportor al Parlamentului European pentru a redacta un raport prin intermediul căruia încercăm să definim condițiile în care poate fi exercitat dreptul de veto. Săptămâna viitoare prezint în Comisia pentru Afaceri Constituționale forma inițială a raportului meu, prin care invalidăm de fapt din punct de vedere juridic veto-ul Austriei. Raportul urmează să fie aprobat probabil până la finalul anului, cel târziu la începutul anului viitor. În baza acestui document aprobat se poate relua procedura de vot și solicita Austriei să justifice veto-ul, lucru pentru care nu există, cel puțin în prezent, argumente juridice. De aceea, acest scenariu presupune să continuăm menținerea subiectului pe agenda europeană și la începutul anului viitor”, a precizat Victor Negrescu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite