Scandal în Coaliție. Firea vrea candidaturi separate pentru Primăria Capitalei

0
Publicat:

Gabriela Firea, prim-vicepreședintă a PSD, susține că formațiunea social-democrată și PNL ar trebui să aibă candidați separați la nivelul Primăriei Capitalei, iar partea de colaborare cu liste comune să fie lăsată pentru altfel de alegeri. cum sunt cele europarlamentare sau parlamentare.

Gabriela Firea ar vrea candidaturi separate la Capitală FOTO gov.ro
Gabriela Firea ar vrea candidaturi separate la Capitală FOTO gov.ro

Cetățenii vor să-și aleagă gospodarul orașului și sunt oameni în afara spațiului politic, oameni care nu sunt înregimentați politic, oameni care nu fac politică de obicei, dar care, în preajma alegerilor locale, sunt foarte interesați care sunt candidații și vor să dea un vot, un vot util. Cum putem noi să mergem în cartiere, pe străzile din București să le spunem: 'știți, votați candidatul PNL'. Va fi imposibil să le spunem oamenilor: PNL și USR v-au dezamăgit 4 ani cu actualul primar, dar vă rugăm să votați un candidat PNL. Nu se va putea face asta. Normal ar fi să avem candidaturi separate, PSD candidat în persoana mea, pentru că ceilalți care au fost arătați pe ecran au spus foarte clar, inclusiv primarul de la sectorul 4, au spus că nu candidează”, a afirmat Gabriela Firea, într-o intervenție la Digi24.

Reprezentanta PSD s-a delimitat total de PNL București, pe care l-a văzut ca pe o structură strâns legată de USR.

Îl respect foarte mult pe dl. președinte Ciucă, a nu se înțelege altceva. Am lucrat extraordinar, eu, ca ministru al Familiei când domnia sa era premier al României. Este un om deosebit, un patriot, un om extrem de energic și implicat pentru a rezolva problemele românilor. Dar PNL București este cu totul altceva. Iar președintele PNL București, dl. (Sebastian) Burduja, nu are cum să vină să promită în București ceva bucureștenilor decât mințindu-i. Pentru că, încă o dată, PNL în București egal USR în București egal Nicușor Dan", a completat Firea.

Primarul Nicuşor Dan a prezentat luni un sondaj de opinie comandat de el care arată că, în cazul în care PSD şi PNL ar avea propriul candidat la Primăria Capitalei, alegerile pentru Municipiul Bucureşti ar fi câştigate de Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5, cu 40,4%. Actualul primar ar primi 39,3%, susţinut de Dreapta Unită formată din USR, Forţa Dreptei şi PMP iar candidatul PSD-PNL Sebastian Burduja ar primi 16%.

În privinţa votului pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti, sondajul arată că PSD ar primi 30,7%, Alianţa Dreapta Unită formată din USR, PMP şi Forţa Dreptei - 27,2%, PNL - 17,5%, partidul Dianei Şoşoacă, SOS, ar primi 4,9%, PUSL ar primi 4,5%, AUR - 4,1%, Alianţa AER - 3,9%, REPER- 3,5%.

La alegerile europarlamentare, Alianţa PSD-PNL ar primit 45,7%, în timp ce Alianţa Dreapta Unită ar fi votată de 26,3% dintre respondenţi. AUR ar primi 6,4%, REPER - 5,8%, PUSL- 4,6%, partidul SOS - 4,2%, Alianţa AER- 4,2%.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite