Salariile aleșilor locali, mărite de Parlament

0
0

Parlamentul a adoptat proiectul de lege prin care sunt mărite salariile aleșilor locali cu 10% de la 1 noiembrie 2022. Prin urmare, vor fi crescute lefurile primarilor, viceprimarilor și șefilor de CJ.

Camera Deputaților a avut ultimul cuvânt: lefuri mai mari pentru aleșii locali FOTO Inquam Photos
Camera Deputaților a avut ultimul cuvânt: lefuri mai mari pentru aleșii locali FOTO Inquam Photos

Partidele Puterii, adică PSD, PNL și UDMR, nu s-au lăsat până nu au văzut că Parlamentul trece într-un ritm accelerat proiectul de lege prin care sunt crescute lefurile aleșilor locali, adică ale primarilor, viceprimarilor, președinților de CJ și vicepreședinților de CJ, și de Camera Deputaților. Propunerea a trecut cu 168 de voturi „pentru” și 79 „împotrivă”.

Decizia adoptării proiectului a fost ca urmare a presiunii venite dinspre primarii și șefii de Consilii Județene, care i-au avertizat că dacă nu vor lua măsuri privind pensiile și salariile, la următoarele alegeri nu vor mai mobiliza electoratul la urne. Iar Puterea, care are aproape 95% din aleșii locali, s-a conformat.

Pe repede-nainte

Mărirea lefurilor pentru aleșii locali a fost împinsă în față în Coaliție de UMDR, care a cerut inclusiv public, urgentarea adoptării măsurii. Planul inițial al PSD și PNL era să lase comisiile să dea conform termenelor propuse avizele și raportul, iar marțea viitoare să fi fost votul decisiv. De altfel, surse liberale au explicat pentru „Adevărul”, că în cazul în care creșterea salariilor aleșilor locali e atacată la CCR, cel puțin un detaliu ar putea periclita trecerea de filtrul constituțional. Mai precis, această urgentare a adoptării, pentru că invocând proceduri grăbite de adoptare a unei legi a dus și la declararea drept neconstituțională a pensiilor speciale pentru parlamentari, în primăvara trecută. Iar în cazul creșterii lefurilor, viteza dezbaterilor și a voturilor întrece inclusiv termenele din procedura de urgență.

Concret, lefurile aleșilor locali vor fi crescute cu aproape 10%, pentru că va fi făcută actualizarea salariilor prin raportarea la salariul de minim de 2.300, nu de 2.080. Prin urmare creșterea salariilor primarilor și președinților de CJ va fi între 880 de lei și 2.200 de lei. De asemenea, creșterile viceprimarilor și a vicepreședinților de CJ vor fi între 660 de lei și 1.760 de lei. Potrivit unei analize a „Adevărul”, impactul bugetar doar pentru primari, viceprimari, șefi de CJ și vicepreședinți ar fi de circa opt milioane de lei lunar.

Inclusiv indemnizațiile de consilieri locali vor crește cu 10%, pentru că ele se raportează la salariile pe care le încasează primarii și președinții de Consilii Județene. De exemplu, un consilier general va avea indemnizația mărită de la 2.080 de lei la 2.300, iar tot ce trebuie să facă e să participe la o ședință lunară.

USR atacă la CCR legea

De la comisii reprezentanții Opoziției s-au opus. USR a cerut oprirea oricăror măriri de salarii, prin vocea lui Claudiu Năsui, iar Cristian Seidler a anunțat că proiectul va fi atacat la CCR.  În tot acest timp AUR a agitat spiritele la comisii, unde doi aleși au fost la un pas de a se îmbrânci. Mai precis, Dan Tanasă (AUR) și Gabriel Zetea (PSD). „E o lege perfidă”, a concluzionat deputatul AUR Ringo Dămureanu, fost lider de sindicat.

Pe de altă parte, parlamentarii au renunțat la mărirea lefurilor parlamentarilor, miniștrilor, președintelui României, dar și pentru șefii mai multor instituții de la centru. Toți aceștia figurau în lista inițială de beneficiari.

Politică


Ultimele știri
Cele mai citite