România, Bulgaria și Grecia, plan de acțiune comun pe teme cheie

0
Publicat:

Premierul Marcel Ciolacu a transmis, în cadrul participării la Trilaterala România, Bulgaria și Grecia că a fost relansat dialogul în jurul unor proiecte de interconectare în transporturi, energie, comerț și securitate.

FOTO Facebook
FOTO Facebook

Am participat astăzi, la Varna, la Trilaterala România-Bulgaria-Grecia prin care am relansat dialogul dintre țările noastre în jurul unor proiecte concrete de interconectare în transporturi, energie, comerț sau securitate”, a transmis premierul Marcel Ciolacu.

Șeful Executivului român a reiterat, în prezența reprezentanților Comisiei Europene, a prim-ministrului grec, Kyriakos Mitsotakis, și cel al Bulgariei, Nikolai Denkov, „ambiția României de a deveni rapid stat membru al spațiului Schengen și de a deveni un actor economic influent în regiune”.

Cu această ocazie, toate cele trei state am agreat să implementăm un plan de acțiune comun pentru a avea evoluții semnificative în cooperarea trilaterală. România poate, în parteneriat cu Bulgaria și Grecia, să aibă o influență mai mare în Uniunea Europeană, promovând rolul său central în reconstrucția Ucrainei și dorința de a vedea Republica Moldova și statele din Balcanii de Vest cât mai rapid în Uniunea Europeană”, a mai transmis premierul.

Potrivit premierului, „participarea la discuții a comisarilor europeni Adina Vălean și Margaritis Schinas reprezintă o dovadă în plus a angajamentului Uniunii Europene de a consolida cooperarea regională și de a sprijini proiectele majore de interconectivitate între țările noastre”.

Reuniunea trilaterală România - Bulgaria - Grecia

Premierul Marcel Ciolacu participă, luni, la Varna, în Bulgaria, la Reuniunea trilaterală România - Bulgaria - Grecia împreună cu o delegaţie guvernamentală.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, în marja acestei reuniuni, prim-ministrul Marcel Ciolacu va avea o întrevedere în format trilateral cu omologii din Bulgaria, Nikolai Denkov, şi din Grecia, Kyriakos Mitsotakis, precum şi întâlniri în format bilateral cu prim-miniştrii celor două ţări.

La rândul lor, membrii delegaţiei guvernamentale române vor participa la întâlnirile de lucru pe teme de securitate regională, cooperarea în domeniul energiei şi al transportului, programate în cadrul evenimentului de la Varna.

Potrivit programului, premierul va participa la sesiunea plenară, la Palatul Euxinograd, urmând ca începând cu ora 13.00 să susțină o conferință de presă împreună cu prim-ministrii Greciei și Bulgariei.

Premierul României va susține și un briefing pentru reprezentanții presei române, începând cu 15.40. 

Ulterior, de la 16.00, șeful Guvernului român va avea o întrevederea cu prim-ministrul Republicii Elene, Kyriakos Mitsotakis, iar de la 16.25, o altă întrevedere cu prim-ministrul Republicii Bulgaria, Nikolai Denkov. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite