Roman: „Nimeni nu blochează derularea moţiunii de cenzură. Amânăm câteva zile până vom avea un răspuns pe semnături”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Roman. FOTO: Facebook
Florin Roman. FOTO: Facebook

Florin Roman (echipa Cîţu), vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, a declarat că liberalii nu doresc să blocheze derularea moţiunii de cenzură, ci o condiţionează de verificarea semnăturilor celor care o susţin. Liberalul a afirmat că parlamentarii PNL nu vor participa la citirea moţiunii, care va avea loc joi, până când autenticitatea semnăturilor va fi verificată.

Într-o conferinţă de presă susţinută miercuri în Parlament, Florin Roman a transmis că parlamentarii liberali nu vor participa joi la şedinţa plenului reunit, unde se va citi moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîţu, întrucât semnăturile pentru moţiune nu au fost verificate.

„Decizia BPN a fost să nu participe niciun parlamentar al PNL la această şedinţă. Noi suntem consecvenţi, am spus încă de la început că vom boicota toate întâlnirile convocate, din punctul nostru de vedere, nestatutar, atât timp cât domnul Orban şi doamna Dragu refuză să ducă la îndeplinire o decizie a BPR prin care am solicitat verificarea administrativă a peste 32 de semnături.

Nu poţi dărâma o ordine constituţională şi un Guvern prin semnături care nu corespund regulamentar modului prin care sunt solicitate. Îl asigur pe domnul Orban că nu dorim să blocăm dreptul constituţional al Opoziţiei de a depune moţiune de cenzură. Practic, prin demersul nostru, amânăm eventual câteva zile aceste proceduri până când vom avea un răspuns pe semnături. Din acest punct de vedere, nimeni nu blochează derularea moţiunii de cenzură”, a transmis Roman.

PNL a solicitat verificarea legalităţii şi realităţii semnăturilor de pe moţiunea de cenzură USR PLUS-AUR, precizând că regulamentul cere semnătură olografă. „Diferenţa între olograf şi scan este că scan-ul în general nu poate fi olograf”, a spus Daniel Fenechiu, liderul senatorilor PNL, pentru „Adevărul”.

Fenechiu a explicat că este vorba despre semnătura olografă cerută de regulament. „Nu mă refer la semnăturile date pe şerveţele, mă refer la forma cerută de regulament care vorbeşte de semnătură olografă, a declarat acesta.

Şefii Camerei Deputaţilor şi ai Senatului au decis miercuri, după patru şedinţe de BPR blocate, să convoace plenul reunit al Parlamentului pentru joi, la ora 16.00, pentru citirea moţiunii de cenzură. În urma acestui anunţ, conducerea PNL a decis faptul că parlamentarii liberali nu trebuie să participe la plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi al Senatului.

Citeşte şi: Război total. Gorghiu pune tunurile pe şeful PNL: Regret ca domnul Orban ţine trena USR-AUR, prin abţinerea de la vot. Girează semnături false sau scanate

Răsturnare de situaţie. Ludovic Orban şi Anca Dragu convoacă plenul reunit pentru citirea moţiunii de cenzură

Conducerea PNL le interzice aleşilor să participe la citirea moţiunii de cenzură: „A fost depusă nelegal”. Ce mesaj are pentru Orban

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite