Referendum ora 17:00: prezenţă cu peste 2% mai mică decât în 2007 şi cu peste 12% mai mică decât la localele din iunie
0
Datele puse la dispoziţie de Biroul Electoral Central arată că prezenţa la urne la nivel naţional, la ora 17:00 - 26,89% din alegătorii înscrişi pe liste - este cu peste 2% mai mică decât la referendumul din 2007 când, la ora 17:00, se prezentaseră la urne 28,95% din românii cu drept de vot. În 2007, secţiile de votare s-au deschis însă cu o oră mai târziu.
În plus, prezenţa la vot la nivel naţional la referendumul pentru demiterea presedintelui Traian Basescu a fost, până la ora 17:00, cu peste 12 puncte procentuale mai mică decât la alegerile locale de pe 10 iunie, când, la aceeaşi oră se prezentaseră la urne 39,01% din alegătorii înscrişi pe liste. Şi la alegerile locale secţiile de votare s-au deschis tot la ora 7:00.
Estimarea prezenţei la vot la referendumul pentru demiterea preşedintelui s-a făcut acum în urma centralizării datelor primite de la cele 2.889 secţii de votare cuprinse în eşantionul reprezentativ la nivel naţional. Marja de eroare este însă de 3%.
Prezenţa la vot în mediul rural a fost de 28.85%, iar în mediul urban + 25,45%. În Bucureşti, prezenţa la vot a fost de 25,23%.
Ungurii, codaşi la urne
Potrivit datelor centralizate de Biroul Electoral Central până la ora 17:00, Mehedinţi conduce detasat în topul participării la vot (44,37%), în timp ce judeţele cu populaţie maghiară semnificativă sunt pe ultimele locuri. Astfel, potrivit în Harghita se prezentaseră la urne doar 6,85% din cetăţenii cu drept de vot, în timp ce în Covasna votaseră doar 12,39% din alegători.
Biroul Electoral Central va prezenta următoarea estimare privind prezenţa la vot la ora 21:30 (date valabile pentru ora 20:00).