Rectorul SNSPA: Mircea Geoană împrumută din tehnicile de manipulare ale AUR
0Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, a susținut, luni, că secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, „face o serie de greșeli” și „încalcă reguli elementare ale diplomației”. Fostul ministru al Educației îl mai acuză pe numărul doi în NATO că „împrumută din tehnicile de manipulare folosite de AUR”, partidul extremist condus de George Simion.

„Geoană face lucruri care NU se fac! Sunt surprins și dezamăgit de modul în care Mircea Geoană, Secretar General Adjunct NATO, înțelege să comunice public, în raport cu oficialii Statului Român. (...) Constat acum că este vorba de un „stil nou”, în care un înalt funcționar internațional îşi permite să se ia de piept cu reprezentanții politici ai unui Stat Membru, în cazul de față, chiar Statul Membru care l-a propulsat în poziția respectivă”, a scris Remus Pricopie pe pagina sa de Facebook.
Rectorul SNSPA l-a acuzat pe secretarul general adjunct al NATO că ar „face o serie de greșeli și încalcă reguli elementare ale diplomației”.
„Se ceartă cu reprezentanții politici ai unui stat NATO, pe teme care sunt strict de politică internă; Face campanie electorală pentru propria candidatură la alegerile prezidențiale din România, folosindu-se de platforma NATO, deși încă lucrează în această instituție, adică încalcă normele deontologice ale instituției; Incită la ură împotriva actualilor politicieni, care sunt „răi”, iar el, care este „bun”, este dispus să se sacrifice pentru țară – aici împrumută din tehnicile de manipulare folosite de AUR”, a susținut Pricopie.
Rectorul SNSPA a catalogat ca regretabil faptul că Mircea Geoană „nu ar avea capacitatea de a alege” între o candidatură la președinție și actualul mandat de secretar general adjunct al Alianței Nord-Atlantice.
„Pentru un lider cu experiență, așa cum se prezintă, este regretabil că nu are capacitatea de a face o alegere clară și responsabilă: fie își asumă explicit candidatura și pleacă din funcția de secretar general adjunct al NATO, fie rămâne fidel mandatului său internațional și se abține de la competiția electorală, demonstrând respectul cuvenit atât pentru țara care l-a trimis acolo, cât și pentru NATO”, a spus Pricopie.
Remus Pricopie a susținut că „este jenantă, nepotrivită și neadevărată” afirmația lui Geoană „că a obținut jobul de la NATO pe „persoană fizică”, pentru că este „foarte bun””.
„Este jenant, pentru că ar fi bine să-i lăsăm pe alții să ne laude, nu să ne lăudăm singuri. Este nepotrivită afirmația „pe persoană fizică", în condițiile în care nimeni NU este la NATO „pe persoană fizică". NATO este o asociere de state, nu un club privat de băieți nematurizați. Este neadevărat pentru că TOATĂ lumea care cunoaște puțină diplomație știe că NU există condidatură fără susținerea Statului Membru (în cazul nostru, România). Cu alte cuvinte, nu există candidaturi personale, ci candidaturi „de țară””, a adăugat Pricopie.
Rectorul SNSPA a mai spus că secretarul general adjunct al NATO „are momente în care îi lipseṣte simțul echilibrului, iar un președinte fără respect pentru cei din jur și fără simțul măsurii nu poate fi un președinte bun pentru România.” „Constat - iar! - că Geoană face lucruri care NU se fac, iar acesta nu este un semn bun nici pentru el, dar nici pentru noi (românii), cei care l-am trimis acolo”, a mai spus Remus Pricopie.
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a spus la Digi24 că nu își face campanie electorală pe spatele Alianței PSD-PNL, reiterând că decizia privind o eventuală candidatură la prezidențiale o va lua după terminarea mandatului.
După cum a relatat „Adevărul”, pe 26 februarie, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, în cadrul unui podcast, că funcția pe care o deține în Alianța Nord-Atlantică a obținut-o pentru reputația sa și crede că e mai bine ca lucrurile să se fi întâmplat așa în viața sa.
„Jobul de la NATO, l-am obținut eu, pe persoană fizică, pentru reputaţia mea, pentru ceea ce am făcut în viaţă. Și de asta nu spun că ar fi fost rău să se întâmple atunci, ar fi fost bine să se întâmple atunci, dar cred că acum sunt un om mult mai țapăn, mai solid, mai trecut prin viaţă, şi mai detaşat față de politica asta de zi cu zi, care este într-adevăr un agent patogen care dacă nu ai tărie foarte mare să rămâi tu cine ești tu însuți, te copleşeşte, te virusează. Sunt mult mai nevirusat acum”, a precizat Geoană.