Reacţia lui Vadim Tudor, la scurt timp de la suspendarea din PRM: „E o prostie, nu este statutar“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vadim Tudor n-a reuşit să demonstreze atacul „hackerilor“

Liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, a declarat sâmbătă, la scurt timp de la aflarea veştii privind suspendarea sa din partid, că votul celor prezenţi la plenară nu are nicio valoare.

Vadim Tudor contestă votul, susţinând că este ilegal.

”Şi-au făcut filiale cu oamenii lor. E o prostie. Nu are nicio valoare. Ei au primit ordin de la Hrebenciuc să distrugă PRM. Sunt plătiţi pentru două ore. Şi-au luat banii şi au plecat”, a comentat Vadim Tudor.

Acesta a mai precizat că liderii din <adevăratele> filiale îi vor da în judecată pe cei care au participat astăzi la plenara extraordinară. Ba, mai mult, Vadim Tudor a ameninţat că cei care au participat la această farsă vor fi daţi afară din PRM.

Vadim Tudor a anunţat că în 26 octombrie va avea loc o plenară a Consiliului Naţional, explicând că această dată a fost stabilită intenţionat înaintea referendumului pentru validarea Constituţiei, pentru a urmări principalele mişcări ale USL. Ba, mai mult, tribunul a subliniat că, în sondajele reale, USL are doar 21%, iar  în luna iulie uniunea se va rupe. 

Liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, a mai declarat, sâmbătă, că ceea se întâmplă la plenara de la Palatul Parlamentului este nestatutar. ”Sunt oameni pe care nimeni nu-i cunoaşte. Nimeni nu mă poate înlocui pe mine pentru că marca PRM este înregistrată la OSIM pe numele meu”, a declarat Vadim Tudor.
 
”Este o făcătură penibilă a mafiei PSD condusă de Viorel Hrebenciuc, care pune la bătaie circa 2.200.000 de euro pentru spargerea PRM. Vă puteţi imagina că un om ca mine care are atâţia ofiţeri activi în rezervă în jurul său află repede. Am aflat încă de când eram la Strasburg. Prima tranşă de bani a fost dată acum, 200.000 de uero pentru închirierea sălii la Palatul Parlamentului, şi urmează să mai livreze 2.000.000 pentru reorganizarea filialelor în teritoriu, după chipul şi asemănarea PSD", a mai declarat Corneliu Vadim Tudor.

Plenara Consiliului Naţional al PRM, întrunită sâmbătă, la Palatul Parlamentului, a votat revocarea lui Corneliu Vadim Tudor din funcţia de preşedinte al PRM. Totodată, au mai fost revocate şi celelalte organisme de conducere ale partidului şi s-a ales un Colectiv de coordonare care se va ocupa de organizarea Congresului extraordinar al PRM. În cadrul plenarei, s-au dezbătut şi analizat cauzele care au condus la decăderea partidului.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite