Radu Beligan a murit. Iohannis: Aplauzele publicului i-au fost cel mai drag cântec şi imbold. Cioloş: Părea nemuritor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Beligan a murit la 97 de ani FOTO Arhiva Adevărul
Radu Beligan a murit la 97 de ani FOTO Arhiva Adevărul

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş au transmis mesaje de condoleanţe la moartea actorului Radu Beligan, care s-a stins din viaţă, astăzi, la vârsta de 97 de ani.

"Viaţa este o scenă, spunea Shakespeare. Astăzi, Radu Beligan, întruchiparea desăvârşită a actorului, a omului de teatru, părăseşte această scenă. Prin energia dedicată publicului de-a lungul întregii sale vieţi, ne-a lăsat un mesaj fundamental: nimic nu se poate construi fără dăruire, credinţă în valorile fundamentale ale umanităţii şi fără iubire. Aplauzele publicului i-au fost cel mai drag cântec şi imbold, fie ca ele să-i însoţească memoria în posteritate. Ne vom aminti de Radu Beligan la fiecare coborâre şi ridicare de cortină. Dumnezeu să vă odihnească, Maestre!", a scris Klaus Iohannis, pe pagina sa de Facebook.

La rândul său, premierul Dacian Cioloş a mai arătat că scena teatrului va fi mult mai săracă fără Radu Beligan. ”Radu Beligan părea nemuritor – acesta a fost primul gând pe care l-am avut când am aflat de plecarea dintre noi a marelui maestru al teatrului românesc, figură emblematică a acestuia mai mult de jumătate de secol. E limpede că nemurirea şi magia maestrului Beligan rămân neatinse, după 75 de ani de carieră în teatru, film, televiziune şi radio, peste 80 de roluri şi, cel mai important, casa încăpătoare pe care şi-a făcut-o în sufletul fiecăruia dintre noi, cei care am avut o viaţă mai frumoasă graţie artei lui - spectatorii. Îmi pare rău că a plecat dintre noi Radu Beligan, îmi pare rău de imensul loc gol lăsat de el în tărâmul teatrului, sunt alături cu gândul de cei care îl regretă şi le transmit condoleanţe sincere. Odihnă în pace maestrului Beligan şi fie ca imaginea sa de om împlinit şi artist desăvârşit să dăinuie şi să inspire peste generaţii”, a spus Dacian Cioloş.

Actorul Radu Beligan s-a stins din viaţă miercuri, 20 iulie, la Spitalul Elias din Capitală, ca urmare a unui stop cardio-respirator. Actorul era internat în unitatea sanitară din 15 iulie.

Potrivit directorului medical al Spitalului Elias, doctorul Dana Safta, Radu Beligan a murit miercuri, în jurul orei 13.00, în urma unui stop cardio-respirator iresuscitabil. „Maestrul Beligan s-a internat la Spitalul Elias pe data de 15 iulie, fiind într-o stare de degradare biologică avansată, în contextul vârstei înaintate. Pe parcursul internării a beneficiat de monitorizare strictă şi de controlul funcţiei vitale. A murit astăzi (miercuri, 20 iulie - n.r.), în jurul orei 13.00, în urma unui stop cardio-respirator”, a declarat pentru Adevărul doctorul Dana Safta.

Radu Beligan s-a născut pe 14 decembrie 1918, în localitatea Galbeni (Filipeşti), Bacău, şi a fost un actor român, cu o bogată activitate în teatru, film, televiziune şi radio. Pe linie maternă este grec de origine, pe linie paternă, fiind urmaş al unuia dintre fraţii lui Ion Creangă. A fost ales membru de onoare al Academiei Române în 2004. În data de 27 martie 2011 a primit o stea pe Walk of Fame Bucureşti. Pe 15 decembrie 2013 a fost inclus in Cartea Recordurilor ca fiind cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru.

Radu Beligan a interpretat - în peste şapte decenii - roluri celebre, cum ar fi caractere ale dramaturgilor literaturii române: Ion Luca Caragiale, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Camil Petrescu, Tudor Muşatescu, Mircea Ştefănescu, Victor Ion Popa, Victor Eftimiu, Mihail Sebastian, Aurel Baranga, Alexandru Mirodan şi universale: William Shakespeare, Carlo Goldoni, Nicolai Vasilievici Gogol, Anton Cehov, George Bernard Shaw, Maxim Gorki, Albert Camus, Jules Romain, Eugen Ionescu, Jean Anouilh, Friedrich Dürrenmatt, Edward Albee, Peter Shaffer, Patrick Süskind, Neil Simon, Umberto Eco.

A fost unul dintre discipolii actriţei Lucia Sturdza Bulandra şi al scriitorului Eugen Ionescu. Beligan este privit în general ca unul dintre numele majore ale teatrului românesc, cu un repertoriu complex, clasic şi modern. A jucat alături de actori importanţi, cu reprezentaţii atât în ţară cât şi în străinătate.

Radu Beligan a fost în perioada 1969 - 1989 membru al Comitetului Central (CC) al Partidului Comunist Român (PCR), precum şi deputat al Marii Adunări Naţionale (MAN) între anii1961 - 1975.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite