PSD vrea eliminarea declarațiilor pentru plafonarea prețurilor la energie pentru proprietarii de mai multe locuințe
0Social-democrații au anunțat că vor cere în Coaliție eliminarea declarațiilor care trebuie depuse de cei care dețin mai multe imobile pentru a beneficia de prețul plafonat la energie în locul de reședință.

„PSD va propune în Coaliția de guvernare ca Executivul să dispună în regim de urgență eliminarea reglementării privind depunerea unei declarații pe proprie răspundere în care trebuie precizat locul consum la care se acordă prețurile plafonate la energie electrică”, au anunțat social-democrații într-un comunicat de presă.
Arătând că „formularea din lege este neclară, iar aplicarea ei ar introduce discriminări, în special în cazul chiriașilor care se încadrează în limitele de consum pentru care se acordă prețuri mai mici la energia electrică”, PSD a mai susținut, totodată, că „o astfel de cerință creează probleme majore la nivelul furnizorilor de energie electrică în privința gestionării unui număr mare de declarații ce ar trebui depuse într-un termen foarte scurt”.
„Nu în ultimul rând, în forma actuală, reglementarea descurajează economisirea de energie pentru categorii largi de cetățeni, ceea ce contravine politicii stabilite la nivelul Uniunii Europene”, au mai susținut social-democrații. .
PSD propune, astfel, „revenirea la formularea care a fost adoptată de Senat, care nu conținea această prevedere„.
„Se vor menține însă declarațiile pe proprie răspundere în cazul familiilor cu cel puțin trei copii, familiilor monoparentale și al persoanelor cu dizabilități care au nevoie de aparatură medicală. În aceste situații, declarația pe proprie răspundere este necesară pentru acordarea unui beneficiu special, destinat exclusiv acestor trei categorii de consumatori”, au mai precizat Social-democrații.
Problema declarațiilor. Ciucă dă asigurări că se va rezolva
În privința avertismentelor și nemulțumirilor apărute în spațiul privind imposibilitatea cetățenilor de a depune declarațiile, dată fiind întârzierea publicării ordonanței în Monitorul Oficial, premierul a dat asigurări că problema se va rezolva, prin legislație secundară, susținând că ANRE trebuie să găsească soluția pentru aplicarea normelor tehnice odată ce a fost aprobată legea.
Expertul în energie Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, a avertizat asupra faptului că ordonanța pe energie intră în vigoare de la 1 ianuarie 2023, dar nefiind publicată în Monitorul Oficial nu-și poate produce efectele și în prezent, astfel că proprietarii de mai multe imobile nu pot depune cerere pentru plafonarea prețurilor la energie electrică și gaze naturale pentru o anumită adresă.
Expertul a mai punctat că în România există multe situații în care contractele de vânzare-cumpărare gaze și energie electrică sunt rămase pe foști proprietari care au vândut locuința, dar noul proprietar nu și-a schimbat contractul, sunt multe cazuri în care nu s-au realizat succesiuni sau sunt situații în care românii au mai multe locuințe închiriate.
Anterior, senatorul PSD Daniel Zamfir a precizat pentru „Adevărul” că ordonanța ar putea fi corectată prin legislația secundară, iar senatorul liberal Toma Petcu (fost ministru al Energiei în Guvernul Dăncilă), care se numără printre specialiștii PNL pe energie, a apreciat că, dacă sunt probleme care țin de legislația primară, vor exista modificări în Parlament pentru proiectul de adoptare al ordonanței.