PSD: Cioloş să nu îndrăznească să vină în Parlament cu groparul Sănătăţii pe listă
0
PSD îi cere lui Dacian Cioloş să nu îl includă pe Vlad Voiculescu în propunerea guvernamentală, formaţiunea numindu-l pe acesta "groparul sistemului de sănătate".
"Prin nepăsare, incompetenţă şi scandal a provocat catastrofa sanitară generalizată pe care o trăim în aceste zile", sunt acuzaţiile PSD pentru Vlad Voiculescu, transmise printr-un comunicat de presă.
Sursa citată menţionează că propunerea lui Voiculescu, chiar în lipsa şanselor ca guvernul propus de Cioloş să treacă de votul Parlamentului, ar reprezenta "o sfidare intolerabilă şi o
bătaie de joc la adresa societăţii româneşti".
"Miniştrii USR-Plus de la Sănătate sunt direct vinovaţi de dezastrul medical şi umanitar în care a ajuns România. Nu au niciun drept să acuze acum că n-au avut fonduri sau putere de decizie, după ce luni de zile s-au lăfăit în fotoliu de ministru fără a avea nimic de obiectat.
Astăzi românii au ajuns să sape gropile din cimitir cu excavatorul, pentru că, în lunile precedente, Vlad Voiculescu şi ceilalţi interpuşi ai săi au fost mai interesaţi de privatizarea serviciilor medicale şi de controlul achiziţiilor din Sănătate decât de pregătirea sistemului sanitar pentru mult anunţatul val patru al pandemiei! Ei sunt direct responsabili pentru pacienţii arşi în spitale, pentru numărul insuficient de paturi de la ATI şi pentru lipsa generalizată a medicamentelor pentru tratarea bolnavilor COVID-19, care mor cu zile şi aglomerează cimitirele din România!
Aceşti gropari
ai sistemului medical nu au ce căuta pe lista unui nou guvern! Locul lor este
pe lista celor care vor trebui investigaţi pentru catastrofa sanitară pe care au
provocat-o în România!", transmite PSD.
Numele lui Vlad Voiculescu a fost vehiculat drept o posibilă propunere pentru postul de ministru al Sănătăţii într-un guvern minoritar USR.