Primele reacţii din PNL în urma listei pentru europarlamentare: Preferatul meu e pe locul zece, deşi activitatea lui e mult peste pretenţiile celorlalţi
0Deputatul PNL, Adriana Săftoiu, a spus joi, despre lista candidaţilori liberali la alegerile europarlamentale, că preferatul său este pe locul zece, „deşi activitatea lui e cu mult peste pretenţiile celorlalţi”.
Adriana Săftoiu a fost mulţumită însă că în listele PNL la europarlamentare figurează şi o femeie printre primele zece locuri.
„Am învins! Măcar o femeie pe primele 10 locuri pe lista PNL pentru europarlamentare. Despre ceilalţi 9, las vocea poporului să se pronunţe. Să avem mult noroc că e deja populară zicerea că şi cei de pe Titanic au fost sănătoşi, dar nu prea au avut noroc! Să fie cu noroc, deci! Primii cinci sunt sănătoşi, următorii au nevoie şi de noroc”, a scris Adiana Săftoiu pe Facebook.
Aceasta a criticat însă PNL, deoarece candidatul ei preferat, Marian-Jean Marinescu, se află pe a zecea poziţie din listă, deşi „activitatea lui e cu mult peste pretenţiile celorlalţi”.
„PS: Am si eu un preferat intre cei zece, doar că e pe ultimul loc desi activitatea lui e cu mult peste pretenţiile celorlalţi în contextul alegerilor europarlamentare”, a conchis Săftoiu.
Joi, liberalii au decis lista de candidaţi pentru Parlamentul European. Capul de listă al PNL este jurnalistul Rareş Bogdan, urmat de Mircea Hava (primarul Albei Iulia) şi Siegfried Mureşan (europarlamentar şi purtător de cuvânt al PPE). Pe listă se mai regăsesc Vasile Blaga, Adina Vălean sau Cristian Buşoi.
Lista PNL pentru europarlamentare, potrivit mai multor surse din conducerea formaţiunii:
1.Rareş Bogdan;
2.Mircea Hava;
3.Siegfried Mureşan;
4.Vasile Blaga;
5.Adina Vălean;
6.Daniel Buda;
7.Dan Motreanu;
8.Gheorghe Falcă;
9.Cristian Buşoi;
10.Marian-Jean Marinescu
Citeşte şi:
Primul mesaj al lui Rareş Bogdan în calitate de candidat PNL la euroalegeri