Primarul băimărean Cătălin Cherecheş o susţine pe Elena Udrea: „O femeie puternică, un politician iscusit”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătălin Cherecheş i-a urat succes Elenei Udrea la alegerile de mâine FOTO Adevărul
Cătălin Cherecheş i-a urat succes Elenei Udrea la alegerile de mâine FOTO Adevărul

Primarul localităţii Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a transmis un mesaj de susţinere a Elenei Udrea la alegerile pentru şefia PDL, care vor avea loc mâine.

„O femeie puternică, un politician serios şi iscusit. Un ministru care a ştiut să pună nevoile comunităţilor locale în faţa intereselor politice. Aşa aş caracteriza-o pe Elena Udrea. O guvernare puternică a PSD, alături de PNL şi PC, are nevoie de o opoziţie coerentă. Tocmai de aceea, PDL trebuie să renască din propria-i cenuşă, având lideri puternici şi coerenţi care să poată coagula oameni în jurul formaţiunii”, a spus Cherecheş.

Primarul municipiului Baia-Mare şi-a exprimat recunoştinţa faţă de proiectele Elenei Udrea la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, arătând că proiectele finanţate în cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană au venit în sprijinul comunităţii pe care o reprezintă.

„În contextul apropiatelor alegeri, îi urez succes doamnei Elena Udrea şi, aşa cum a făcut lucruri bune din postura de ministru, am speranţa că va reuşi ca preşedinte să revigoreze partidul din care face parte”, a conchis Cherecheş.

Cherecheş, de două ori exclus de liberali

Cătălin Cherecheş s-a alăturat social-democraţilor în 2002 şi a fost ales deputat pe listele PSD la alegerile parlamentare din 2008. În februarie 2010, Cherecheş a părăsit formaţiunea care l-a consacrat, pentru a se alătura câteva luni mai târziu liberalilor. În septembrie 2010 a fost însă exclus din PNL, devenind astfel membru al grupului deputaţilor independenţi până la sfârşitul mandatului de parlamentar.

La alegerile locale din vara anului trecut, Cătălin Cherecheş a fost din nou invitat în PNL, partid cu sprijinul căruia a câştigat Primăria municipiului Baia-Mare.

În ianuarie, primarul din Baia-Mare a fost exclus din PNL după ce a fost acuzat de preşedintele liberalilor, Crin Antonescu, că ar fi făcut campanie împotriva candidaţilor USL la parlamentare.

„Pentru mine este foarte limpede că în felul acesta nu avem de ce să stăm împreună, pentru că nu se poate să-ţi baţi joc de colegii tăi din toată ţara”, a spus, la acea vreme, Crin Antonescu.

La rândul său, Cherecheş a explicat că politica e un sport de „anduranţă” şi a lăsat deschisă posibilitatea să fie din nou invitat în PNL, aşa cum s-a mai întâmplat. Acesta a mai spus că s-ar putea să se alăture colegilor de alianţă social-democraţi.

„Timpul e în favoarea mea şi în defavoarea altora. Politica este un sport de anduranţă. Pot avea şi surpriza de a mă întoarce în PSD. Mă leagă de social-democraţi şi prietenii, şi parcursul politic. Parteneriatul meu cu USL va continua cu colegii de la PSD, PC şi cu oamenii serioşi din PNL”, a declarat Cherecheş la acea vreme.
 

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite