Preşedintele Băsescu: „Mai devreme sau mai târziu, ne vom uni cu Republica Moldova. Sângele apă nu se face”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Traian Băsescu FOTO Reuters
Preşedintele Traian Băsescu FOTO Reuters

Preşedintele Traian  Băsescu consideră că următorul proiect de ţară al României, după integrarea în NATO, respectiv în Uniunea Europeană, ar trebui să fie unirea cu Republica Moldova.

Cele mai importante declaraţii ale preşedintelui:

Despre Summitul de la Vilnius:

Informaţiile pe care le are un şef de stat pe această problemă nu reprezintă nimic secret. În mod categoric, meciul se joacă până în ultima clipă. După ce am făcut afirmaţia că, fără Ucraina, Vilnius este un eşec pentru UE, să nu credeţi că m-am mulţumit să afirm şi cu asta, basta ! Am pornit o mişcare de a discuta cauza pentru care s-a ajuns aici. Unii sunt tentaţi să spună – presiunea Rusiei, alţii – condiţionalităţile care nu sunt în lege, legate de cazul Iuliei Timoşenko. Între noi există discuţii, la nivel de şefi de stat.

Condiţia Timoşenko a fost umanitară, şi eu sunt solidar cu ea, dar uitaţi-vă că până la urmă a renunţat Timoşenko la această condiţie. Stiţi, când nu se respectă regulile, se ajunge la situaţii de genul ăsta. Dacă Ianukovici nu va semna, va fi un eşec pentru Uniunea Europeană. Miza cea mare pentru Uniune a fost Ucraina, pentru România a fost Republica Moldova.

Pentru securitatea României este esenţial ca Ucraina să înceapă drumul către integrarea în UE. Noi suntem cei mai afectaţi de eventuala îndepărtare.

Dacă Bruxelles-ul nu va fi atractiv, va fi Uniunea Eurasiatică atractivă.

Avem nevoie de un aliat la frontieră. Este în interesul nostru naţional ca şi Ucraina să avanseze către Uniunea Europeană. Mandatul pe care mi-l asum este ferm : nu mai trebuie pusă nicio condiţie suplimentară Ucrainei legată de Timoşenko. Dacă Ucraina ar semna, urmează un proces lung de ratificare a Acordului de Asociere.

Rusia nu trebuie condamnată, ştim toţi care e politica Rusiei, deci şi-a făcut lecţia. Rusia a făcut un joc previzibil. Fiind previzibil, de ce Uniunea a mai pus condiţii care nu erau în condiţiile de negociere ? Problema Timoşenko se poate discuta şi după semnare.

Am vorbit cu preşedintele Timofti, l-am întrebat de ce nu vine. Au o motivaţie internă. Absenţa preşedintelui Timofti nu este un semnal că ar fi mai puţin interes în R. Moldova. Federaţia Rusă fără Ucraina nu e la fel de puternică. 

Despre relaţia cu R. Moldova:

Până acum, Moldova nu a avut susţinător mai mare decât România. Ne vom continua susţinerea Moldovei fără rezerve şi va trebui să o intensificăm, dar eu încă sper că Ianukovici va semna.

Toată acţiunea mea legat de R. Moldova a fost cu gândul că, poate cândva, ne vom uni. Stiu că nu e momentul acum, dar cu sau fără intrare în UE, mai devreme, mai târziu, acest lucru se va întâmpla. Sângele apă nu se face. Uitaţi-vă la cele două Germanii. Cât au fost ţinute separat ? Până la un punct.

România a avut un proiect fundamental de ţară, intrarea în NATO, al doilea – intrarea în UE. Al treilea trebuie să fie unirea cu R. Moldova. Sigur, nimeni nu spune că se poate face brutal, pentru că nimic nu se poate face împotriva voinţei românilor de pe cele două maluri. Ar fi caraghios. Esenţial acum este să fim avocaţii R. Moldova pentru drumul către UE. Vilnius nu înseamnă la orizont UE, înseamnă un început de drum. De la parafarea Acordului de Asociere şi până la integrare sunt cel puţin 10 ani. Or, în aceşti 10 ani trebuie să fim pregătiţi.

Avem acest obiectiv, dacă vor vrea moldovenii. Sunt convins că, dacă în R. Moldova, va exista un curent unionist, România va spune “da” fără să ezite. Următorul proiect de ţară pentru România este : vrem să ne întregim ţara.

Acum, momentul pe care trebuie să îl valorificăm este şansa R. Moldova este de a intra în procesele de pregătire a accesului către UE. Ce-i în mână, nu-i minciună. Hai spre Uniunea Europeană !

Despre vizita premierului chinez  în România :

Premierul chinez vorbeşte de o ofertă de 10 miliarde pentru toate cele 16 state participante la Forum. E adevărat, numai proiectele pe care le-a propus România înseamnă 8,5 miliarde. Să dea Dumnezeu să-i luăm pe toţi !

De la UE avem 40 de miliarde pentru exerciţiul bugetar următor, deci în 10 ani de la UE am avut 74 de miliarde dedicate României. Dacă vorbim de bani, asta e magnitudinea. Una e Uniunea Europeană, aici e casa noastră şi alta e dorinţa Chinei de a favoriza România, pentru că ăsta a fost mesajul.

Foarte importantă e prezenţa Chinei în regiune. Aş privi din punct de vedere al intereselor pe termen lung, de aceea e important ca România să valorifice aceste proiecte. Dacă Guvernul va fi eficient să prezinte proiecte, sunt convins că partea chineză va merge înainte.

Suntem o regiune în care vedem presiunile Federaţiei Ruse. Prezenţa Chinei nu e cel mai rău lucru din acest punct de vedere.

Despre şedinţa CSAT:

Au început discuţiile la buget şi avizele pe structurile de securitate naţională trebuiau date înainte de începerea dezbaterilor în Parlament. Or, noi am dat avizele după ce s-a trecut prin comisii, dar înainte de intrarea la plen.

Despre legea bugetului pe 2014 :

Nu va trece bugetul dacă se bazează pe creşterea accizei la combustibil. Nu trece de mine. Nu îl opreşte nimeni să ţină cont de ce îi cer şi să voteze bugetul în Parlament ţinând cont de ce spun. Ceea ce reclam este un furt .

Am văzut unde se duc banii. În timp ce vorbeam că avem miliarde necheltuite din bugetul actual, deci timp de doi ani ne suprapunem cu două bugete, dânsul dă 1,5 miliarde de lei la dezvoltarea satului românesc, la drumuri judeţene, la reabilitare de oraşe, când are bani pentru asta în fonduri europene.

Nu e clar că sunt bani luaţi dintr-o taxă necinstită şi băgaţi pentru clientela politică?

Nu am decât să îl resping, nu pot să accept.

Banii care eu spun să fie tăiaţi de la Ministerul Dezvoltării Regionale sunt bani care se duc pentru campanii electorale la primari, consilii judeţene. Scrie în  buget. Această taxă este una abuzivă.

Este obligaţia mea să nu îi las să îl fure pe cetăţean.

Despre relaţia cu premierul :

Astăzi am semnat mandatul cerut de ministrul Corlăţean pentru Vilnius. Cum poţi să nu te confrunţi când vezi un furt ? Eu, ca preşedinte, ce să fac când văd că  nu era necesară introducerea acestei taxe ? După părerea mea, pactul de coabitare funcţionează.

Despre cazul Călăraşi :

Telefonul dat lui Chiţoiu nu a avut legătură cu tranzacţia. Dacă era un telefon dat lui Gheţea, mai ziceam. Acelaşi lucru l-am făcut în timpul Guvernului Boc, numai că Boc a fost un om foarte corect.

Despre extinderea MCV pe zona crimei organizate :

Activitatea DIICOT a fost tot timpul în atenţia Comisiei Europene.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite