Predoiu, despre criza politică din România: „Exact ca pe Titanic, bătaia pe scaune a durat până în ultima clipă. Patru lideri care pot trage de cârmă în direcția salvării”
Cătălin Predoiu, ministrul interimar al Afacerilor Interne, susține că România se află într-un moment critic din punct de vedere politic și compară blocajul negocierilor pentru formarea unui guvern cu ultimele momente ale Titanicului înainte de dezastru.

„Și s-a ajuns la capăt de drum… Exact ca pe Titanic, bătaia pe scaune a durat până în ultima clipă. Iar acum, impactul se apropie”, a scris ministrul interimar într-un mesaj publicat pe Facebook sub titlul „Despre Titanic (2)”.
Predoiu avertizează că mai există șanse pentru evitarea unui eșec politic major, însă doar dacă liderii implicați reușesc să ajungă la un compromis.
„Mai sunt doar câteva clipe, măsurate în timp istoric, în care dezastrul poate fi evitat. Mai există timp pentru o ultimă manevră. Dar cârma nu poate fi trasă simultan în direcții opuse. Orice câștig derizoriu, calculat în contul unuia, poate însemna o pierdere uriașă pentru Țară”, a transmis Predoiu.
„Sunt patru oameni care mai au șansa să devină, în ultima clipă, salvatori”
Fără să îi nominalizeze, ministrul interimar face referire la patru lideri politici despre care spune că au responsabilitatea de a debloca actuala criză.
„Sunt patru lideri care mâine pot trage de cârmă în direcția salvării. Sau nu. Toți patru vin din Transilvania. Dar mâine trebuie să gândească pentru întreaga Românie, pentru întregul popor”, a afirmat acesta.
Cătălin Predoiu îi acuză că au pus calculele electorale înaintea interesului public și susține că doar o acțiune comună poate evita agravarea situației:
„Sunt patru oameni care mai au șansa să devină, în ultima clipă, salvatori. După ce o vară întreagă au jucat un șah cinic, în care procentele de partid au cântărit mai mult decât interesul țării. Ironia sorții este că nu pot salva situația decât împreună, deși este limpede că nu se mai suportă reciproc”.
Avertisment privind consecințele unui nou eșec
În mesajul său, Predoiu susține că actualul moment reprezintă un test pentru clasa politică și pentru capacitatea liderilor de a pune interesul național înaintea rivalităților politice.
„Acum se vede cine este om de stat și cine este simplu lucrător de partid. Acum se vede cine poate pune interesul țării mai presus de orgoliile și calculele personale”, a subliniat ministrul interimar.
Cătălin Predoiu ridică și problema destrămării fostei coaliții de guvernare, întrebând dacă liderii implicați vor încerca să repare situația sau vor transforma criza politică într-o problemă cu efecte asupra întregii țări.
„Ce vor alege? Să repare, cât mai pot, consecințele propriului eșec politic de a menține o coaliție care ar fi trebuit să fie coaliția dezvoltării naționale? Sau să transforme acest eșec politic într-un eșec al întregii țări?”, a întrebat Predoiu.
„Dați țării un guvern!”
Mesajul continuă cu un avertisment privind modul în care istoria îi va judeca pe cei implicați în negocieri:
„Dacă vor eșua, mai devreme sau mai târziu, numele lor vor ajunge în partea întunecată a cărții de istorie. Nu pentru ceea ce au spus, ci pentru ceea ce nu au fost în stare să facă”, a transmis ministrul interimar”.
Predoiu lansează un apel direct pentru încheierea negocierilor și instalarea unui nou Executiv.
„Indiferent ce ne spun, indiferent cât de iscusit ne explică «liniile roșii», știm cu toții că decizia este doar în mâinile lor. Și nimeni nu va uita. Mai sunt câteva clipe istorice. Dați țării un guvern! Orice fel ar fi, dar dați-l!”, a încheiat Cătălin Predoiu.
Amintim că ministrul Afacerilor Interne a avertizat și la sfârșitul lunii septembrie că organizarea alegerilor anticipate ar putea adânci instabilitatea politică și ar avea consecințe asupra economiei României, comparând situația cu naufragiul Titanicului
Reamintim că premierul desemnat Luca Niculescu a anunțat că va depune joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, după două zile de consultări cu partidele și grupurile parlamentare. Acesta a precizat că ia în calcul toate variantele pentru formarea viitorului Executiv, de la un guvern politic până la unul tehnocrat. Obiectivul rămâne instalarea unui guvern stabil.




















































