Ponta îl contrazice pe Antonescu: Nu au venit cei de la FMI cu ideea să mărim cota unică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele PNL Crin Antonescu şi premierul Victor Ponta FOTO Mediafax
Preşedintele PNL Crin Antonescu şi premierul Victor Ponta FOTO Mediafax

Premierul Victor Ponta a declarat, la finalul şedinţei BPN al PSD, că declaraţiile liderului liberal Crin Antonescu referitoare la mărirea cotei unice nu sunt întemeiate.

Întrebat dacă este adevărat că Fondul Monetar Internaţional a impus României creşterea cotei unice, după cum precizase preşedintele PNL Crin Antonescu, Ponta a răspuns: “Nici vorbă. Nu au venit cei de la FMI cu ideea să mărim cota unică”.

Totodată, el a explicat că Guvernul a cerut, înainte să demareze discuţiile cu FMI, mandatul tuturor grupurilor parlamentare, iar grupul parlamentar al PNL s-a numărat printre cele care şi-au manifestat susţinerea.

“Vorbesc de grupul liberal care, prin vocea domnului Gerea, şi-a exprimat susţinerea, dar şi partidele din opoziţie au dat dovadă de responsabilitate, dincolo de partea de polemică politică. Un nou acord cu FMI şi Comisia Europeană s-a bucurat de un sprijin extrem de larg din partea tuturor forţelor politice. Nu cred că s-a schimbat nimic de o lună. Mă rog, că în Parlament spui una şi la televizor alta, nu mă deranjează”, a mai spus premierul.

În acelaşi timp, el a ţinut să precizeze că negocierile au decurs conform planului şi au fost conduse de vicepremierul liberal Daniel Chiţoiu.

“Nu s-a întâmplat nimic rău la negocieri. Am considerat că este bine ca ministrul de Finanţe, membrul PNL cu cea mai importantă funcţie în Guvern, să conducă negocierile. Le-a condus foarte bine. Azi am avut o ultimă discuţie şi l-am rugat pe domnul Chiţoiu să discute cu Antonescu. Dacă există acordul PNL, putem la ora cinci să anunţăm rezultatul”, a conchis Ponta.  

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite