Politicienii îndreaptă ţara spre un semieşec, potrivit fostului negociator şef al României cu UE

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Politicienii îndreaptă ţara spre un semieşec, potrivit fostului negociator şef al României cu UE
Politicienii îndreaptă ţara spre un semieşec, potrivit fostului negociator şef al României cu UE

Politicienii care îşi dispută astăzi puterea nu fac altceva decât să împingă România spre periferia Uniunii Europene, potrivit fostului negociator şef al României cu UE, Vasile Puşcaş, citat de Agerpres.

"Slaba preocupare şi inabilitatea liderilor politici, precum şi a decidenţilor economico-financiari de a propune soluţii adecvate la actuala criză economică şi socială, condamnă România la înapoiere şi la adâncirea decalajelor faţă de alte state membre. (...) Mimarea aplicării acquis-ului comunitar şi a politicilor europene şi, până la urmă, reaua europenizare a ţării îndreaptă România spre un semieşec pe termen mediu în ceea ce priveşte realizarea obiectivului integrării europene", a declarat Puşcaş.

Potrivit acestuia, România asistă în prezent la cel mai mare exod din istoria sa a cetăţenilor români către Vest, ceea ce poate văduvi ţara de cele mai productive şi inovative valori umane.

"La aproape trei ani de la aderarea României la UE, cea mai mare parte a politicienilor români îndreaptă ţara spre o tot mai accentuată periferizare în rândul statelor membre. Utilizând 'arma' dezinformării şi cameleonismul politic, ei au creat o falie extinsă între aspiraţiile cetăţenilor de modernizare a ţării şi compatibilizarea acesteia cu standardele occidentale", a afirmat Vasile Puşcaş.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite