Pe Quintus l-a palit constiinta
Senatorul liberal Mircea Ionescu Quintus a marturisit, luni, in plen, ca nu s-a simtit bine saptamana trecuta, cand, supunandu-se deciziei partidului, a fost nevoit sa paraseasca lucrarile
Senatorul liberal Mircea Ionescu Quintus a marturisit, luni, in plen, ca nu s-a simtit bine saptamana trecuta, cand, supunandu-se deciziei partidului, a fost nevoit sa paraseasca lucrarile Parlamentului la dezbaterea investirii noului Guvern. "Sper din tot sufletul sa nu mai fiu pus in situatia delicata sa aleg intre disciplina de partid si propria constiinta", a aratat Quintus. El a precizat ca face aceasta declaratie politica in nume strict personal. Quintus a amintit ca, initial, hotararea partidului fusese ca liberalii sa ramana in sala si sa voteze "intr-un anumit fel", iar aceasta decizie a fost abandonata in ultimul moment. Senatorul liberal a mai tinut sa precizeze ca a fost ultimul care a iesit din sala si ca a recurs la acest gest intrucat a considerat ca nu trebuie sa faca "opinie separata in probleme ce sunt in primul rand de constiinta".






















































