Odobescu: Suntem îngrijorați că securitatea globală în Marea Neagră s-a deteriorat
0Ministrul Afacerilor Externe susține că comunitatea internaţională este îngrijorată privind deteriorarea situaţiei de securitate din Marea Neagră, regiune văzută de NATO ca fiind de importanţă strategică.
„În ultimele patru luni, am fost martori ale atacurilor Rusiei în zona Mării Negre şi în apropiere. Au fost atacate şi porturile ucrainene de la Dunăre. Condamnăm cu fermitate aceste crime de război, care au dus la incidente pe teritoriul nostru naţional. Acest comportament agresiv al Rusiei creează noua postură a acestei ţări la Marea Neagră", a afirmat Luminița Odobescu, potrivit Agerpres.
Ministra a punctat că „Alianţa a luat măsuri imediate după ce fragmente de drone lansate de Rusia au căzut pe teritoriul nostru, acţiuni care au dovedit că NATO consideră Marea Neagră ca fiind de importanţă strategică şi care trebuie să continue în funcţie de evenimente” și a precizat că „descurajarea trebuie să prevaleze”.
Luminița Odobescu a făcut apel la unitatea aliaților și la angajamentul statelor membre NATO față de valorile euroatlantice: „Nu avem altă opţiune”.
Șefa MAE a făcut referire și la situația din Israel și a punctat că „în Israel, teroriştii au atacat din nou, făcând crime îngrozitoare, (...) este o încercare de a complica peisajul securitar internaţional de securitate şi de a diviza comunitatea euroatlantică”.