Nicuşor Dan, prima întâlnire cu un înalt oficial european. Roberta Metsola vine în România
0Nicuşor Dan va avea o primă întâlnire cu un înalt oficial european miercuri seară. Roberta Metsola, preşedintele Parlamentului European, vine în România pentru a primi un premiu la Timişoara.

Miercuri seara, preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, va face o scurtă oprire la Bucureşti înainte de a merge la Timişoara, acolo unde este aşteptată pentru a-i fi înmânat Premiul Timişoara pentru Valori Europene, notează News.
În cadrul escalei în Capitală, înaltul oficial european se va întâlni cu preşedintele ales Nicuşor Dan, pe care, de altfel l-a felicitat deja pentru victoria sa în alegerile prezidenţiale din 18 mai.
Vă reamintim că luni, 19 mai, Nicuşor Dan şi Roberta Metsola au avut o discuţie telefonică, în cadrul căreia noul preşedinte a dat asigurări că România va continua să fie un aliat de bază al Uniunii Europene.
„Îi mulţumesc preşedintelui Parlamentului European, Roberta Metsola, pentru felicitări. I-am transmis că România va continua să colaboreze cu partenerii noştri europeni şi să-şi îndeplinească angajamentul faţă de valorile şi obiectivele Uniunii Europene. (...) România va fi o voce activă şi de încredere în construcţia unei Europe mai puternice, mai competitive şi mai unite, care lucrează pentru prosperitatea cetăţenilor noştri”, a spus el după discuţia cu preşedintele PE.
Roberta Metsola se va afla joi la Timişoara, la invitaţia primarului Dominic Fritz, pentru a primi Premiul Timişoara pentru Valori Europene, prilej cu care se va întâlni cu 800 de elevi şi studenţi în cadrul unor discuţii despre Europa şi provocările actuale.
Premiul Timişoara pentru Valori Europene presupune nu doar un titlu, ci şi 30.000 de euro, bani asiguraţi din sponsorizări locale. Anul acesta, însă, premiul în bani nu va fi încasat, urmând să fie realocat pentru ediţia din 2026.
„Aştept cu nerăbdare să călătoresc în România într-un moment atât de important pentru ţară. Sunt mândră să accept Premiul Timişoara pentru Valori Europene în numele Parlamentului European. Este un omagiu adus nu numai valorilor noastre europene comune, ci şi luptei noastre zilnice de a le proteja. În vremuri de incertitudine, Europa rămâne un far al speranţei, al demnităţii şi al democraţiei. Spiritul Timişoarei întruchipează aceste valori, amintindu-ne că libertatea nu este niciodată un dat, este câştigată şi trebuie apărată. Angajamentul României faţă de proiectul european continuă să ne inspire pe toţi”, a spus Roberta Metsola, înaintea vizitei.
Prima laureată a acestui premiu a fost preşedinţa Republicii Moldova, Maia Sandu, care a donat banii unei organizaţii care sprijină integrarea copiilor cu sindrom DOWN.