Roberta Metsola propune o schimbare de mentalitate pentru Uniunea Europeană. „Noi modalități de abordare a problemelor vechi”
0Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a conturat direcția în care ar trebui să se îndrepte Uniunea Europeană pentru a răspunde aşteptărilor cetăţenilor săi.

Marţi, 13 mai, în cadrul discursului său principal la evenimentul „Europa la răscruce”, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a conturat direcția în care ar trebui să se îndrepte Uniunea Europeană: o Europă mai realistă, mai inovatoare și profund ancorată în nevoile cetățenilor săi.
„Momentul de răscruce ipotetică s-a încheiat. A mai rămas o singură cale: înainte și împreună”, a declarat Roberta Metsola, subliniind că Europa are nevoie de o schimbare de mentalitate, mai mult curaj politic,o reformulare a priorităților cu mai puţine reglementări şi mai multă creativitate.
Manifest pentru o Europă reînnoită
Roberta Metsola a avertizat asupra riscului de a ignora semnalele tot mai vizibile ale polarizării politice din Europa, chiar dacă centrul politic s-a menținut la ultimele alegeri, astfel că ea a făcut apel la mai multă hotărâre.
„Avem nevoie de hotărâre – de curaj politic – pentru a demonstra că suntem încă un continent în ascensiune. Pentru a dovedi că suntem deschiși pentru afaceri. Pentru idei. Pentru noi modalități de abordare a problemelor vechi. Așa îi sfidăm pe cinici și îi învingem pe cei dornici să vadă Europa eșuând”, consideră ea.
Libertate şi inovaţie
De asemenea, preşedintele Parlamentului European a pledata pentru o Europă care să cultive libertatea, competitivitatea și inovația, accentuând că succesul modelului social european depinde de capacitatea statelor membre de a susține idei, afaceri și tehnologii emergente.
„O Europă mai inteligentă este o Europă care recunoaște că modul nostru de exercitare a libertăților individuale și a plaselor de siguranță socială depinde de competitivitatea Uniunii. O Europă în care este posibil să transformi o idee într-o afacere, să găsești investiții, să eșuezi și să începi din nou și din nou. Un loc în care întreprinderile nou-înființate se pot extinde cu ușurință”, a spus Roberta Metsola.
Fără a pierde din vedere rolul central al Parlamentului European, care trebuie să rămână un actor-cheie în luarea deciziilor majore, ea consideră că este nevoie de mai multă creativitate şi mai puţină birocraţie.
„Ne-am reformat, ne mișcăm mai repede, fără a ne reduce controlul și obligațiile legislative. Acesta este motivul pentru care deputații europeni pun sub semnul întrebării încercările de a atenua implicarea Parlamentului European în chestiuni critice, adesea divergente. Europa nu este nimic fără cetățenii săi. Utilizarea dispozițiilor tratatului precum articolul 122 nu înseamnă o Europă mai inteligentă, ci dimpotrivă. Vom insista întotdeauna asupra consolidării dreptului de inițiativă al Parlamentului”, le-a spus ea europarlamentarilor.
Parteneriate strategice
Referindu-se la politica externă și parteneriatele strategice, Roberta Metsola a evidențiat nevoia unei Europe care să fie activă pe scena globală şi a subliniat importanța colaborării cu Statele Unite, Canada și Regatul Unit, în ciuda provocărilor post-Brexit.
„Trebuie să ieșim din zonele noastre de confort și să construim relații solide. Parteneriatul transatlantic este esențial pentru viitorul nostru comun”, a afirmat Metsola.
„Un acord cuprinzător ar trebui să fie obiectivul final al negocierilor cu Statele Unite. Nu există o alianță mai mare, o „întâlnire a minților democratice” mai puternică în istoria lumii moderne, care a modelat atât de multe vieți și a creat atât de multă prosperitate. Trebuie să continuăm să o construim și să o consolidăm, rămânând în același timp pregătiți pentru orice scenariu”, afirmă oficialul european.
Securitatea continentului
În ceea ce privește securitatea, președinta Parlamentului European a subliniat necesitatea unei abordări strategice comune în domeniul apărării. Ea a cerut o mai bună coordonare între statele membre și o consolidare a industriei europene de apărare.
„Fiecare stat membru înțelege acum că, pentru ca Europa să își poată controla propriul destin, trebuie să poată opera într-o lume mai periculoasă și mai instabilă decât înainte. Trebuie să fim pregătiți pe măsură ce ne dublăm eforturile pentru pace și sprijinul continuu pentru Ucraina. Acesta a fost mesajul simbolizat atât de important de vizita președintelui Macron, a cancelarului Merz, a prim-ministrului Tusk și a prim-ministrului Starmer în Ucraina cu ocazia Zilei Europei”, a declarat ea cu privire la războiul din Ucraina.
„Europa este în continuare cel mai important proiect politic din istorie. Este cel mai bun loc din lume în care să trăiești și să-ți întemeiezi o familie. Nu ducem lipsă de capacitate, talent, capital, oameni și inovatori - pentru a conduce și a reînnoi”, a concluzionat Roberta Metsola.