Nicușor Dan, despre mesajele transmise de Călin Georgescu în turneul său prin țară: „Cel mai grav este tentativa de răsturnare a ordinii publice”. Ce le cere românilor | adevarul.ro

Nicușor Dan, despre mesajele transmise de Călin Georgescu în turneul său prin țară: „Cel mai grav este tentativa de răsturnare a ordinii publice”. Ce le cere românilor

Publicat:
Ultima actualizare:
0
1 live

Președintele Nicușor Dan a comentat luni, 14 septembrie, turneul pe care Călin Georgescu îl desfășoară în țară și mesajele transmise de fostul candidat în spațiul public. Șeful statului a spus că orice politician este liber să facă campanie sau să organizeze întâlniri cu susținătorii săi, însă le-a cerut românilor să analizeze cu atenție informațiile despre acesta.

„Orice om e liber să facă campanie sau ce dorește domnia sa. Domnul Călin Georgescu, din informațiile mele, din informațiile publice, face obiectul unor cercetări, inclusiv al unor dosare trimise către instanță. Cel mai grav dintre ele este cel al tentativei de răsturnare a ordinii publice, cu gruparea Potra, cu arme în portbagaj”, a explicat Nicușor, întrebat despre turneul lui Călin Georgescu, într-un interviu acordat postului Euronews. 

Șeful statului a subliniat că informațiile despre Călin Georgescu ar trebui analizate cu atenție de societate. „Eu mă aștept ca toată informația despre această persoană să fie bine cernută de societatea noastră, ca suspiciunile și cazurile pe care statul le are să progreseze”, a afirmat președintele.

Nicușor Dan a făcut referire și la pozițiile exprimate în trecut de Călin Georgescu în legătură cu războiul din Ucraina, NATO și Uniunea Europeană. 

„Cineva care a contestat războiul Rusiei în Ucraina, care a contestat utilitatea NATO, care ne protejează granițele, care a contestat beneficiile UE pentru România”, a spus Nicușor Dan.

În același timp, președintele a precizat că nu contestă dreptul lui Călin Georgescu de a desfășura activități politice. „Orice om e liber, dacă e politician, să facă campanie sau ce dorește domnia sa”, a reiterat șeful statului.

În opinia sa, faptul că un politician care transmite astfel de mesaje reușește să convingă un grup de cetățeni arată că există o problemă mai largă de comunicare publică.

„Asta e o problemă de comunicare, de încredere în clasa politică în ansamblul ei, o problemă cronică. Și este o problemă de comunicare publică. Dacă o persoană cu astfel de mesaje poate să convingă un grup de cetățeni, înseamnă că noi, ceilalți, nu putem să comunicăm cu acel grup de cetățeni”, a concluzionat Nicușor Dan.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite