Negrescu: Faptul că Austria a votat pentru aderarea Croației la Schengen și împotriva României arată lipsă de coerență

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eurodeputatul Victor Negrescu a transmis că legătura făcută de șeful MAI german, aflat într-o vizită în România, nu are de-a face cu România, susținând că Guvernul Austriei arată o lipsă de coerență prin faptul că a votat pentru aderarea Croației la Schengen, respingând România.  

FOTO Facebook
FOTO Facebook

„Aderarea României la spațiul Schengen este un drept. Țara noastră respectă de mulți ani toate criteriile, și-a îndeplinit toate obligațiile și nu are de ce să își negocieze principiile. Legătura pe care o face ministrul de interne de dreapta din Austria cu problemele din spațiul Schengen sau cu incapacitatea lor de a gestiona fenomenul migrațional, nu are nimic de-a face cu România care nu este responsabilă pentru aceste lucruri, fiind în afara zonei de liberă circulație”, a transmis eurodeputatul într-un mesaj pe Facebook.

Potrivit eurodeputatului, „faptul că, în decembrie, guvernul de dreapta din Austria a votat pentru Croația și împotriva României, arată lipsa de coerență”, iar „adevărul este altul”.

„Dreapta europeană, cu lideri precum cei din Austria, a politizat subiectul Schengen și instrumentalizează migrația pentru voturi. Așa cred ei că vor câștiga alegerile, deși eșecul politic al dreptei de a livra bunăstare, nu poate fi compensat cu o retorică populistă”, a acuzat Negrescu.

Eurodeputatul a mai susținut că, „la nivel european, dreapta se apropie tot mai mult de extrema dreapta, totul pentru putere. Sper ca liderii raționali din familia popularilor europeni să pună stop acestui non-sens și să sprijine cu adevărat aderarea României la spațiul Schengen”.

„Faptul că vizita de la București a ministrului de interne nu aduce nicio perspectivă de aderare și nici măcar includerea acestui punct la Consiliul Justiție și Afaceri Interne din iunie este îngrijorător și riscă să conducă la o amânare pe termen nedefinit a aderării la zona de liberă circulație”, a mai transmis Victor Negrescu.

Ministrul Austriei avertizează că mai este cale lungă până la aderarea la Schengen 

„Am mare înțelegere pentru doleanța domnului ministru și pentru așteptările poporului român în ceea ce privește următoarea etapă de aderare la Schengen, dar la momentul de față trebuie să înțelegeți că încă cetățenii austrieci au aceeași dilemă, în momentul în care sunt supuși la controale la granița cu Germania. Am făcut progrese, suntem pe calea cea bună, dar trebuie să vă spunem că mai e o cale lungă”, a susținut Gerhard Karner, aflat într-o vizită oficială în România. 

La rândul său, ministrul român a subliniat că echilibrul dintre drepturi și obligații este esențial. „O spun cât se poate de deschis, acum, când am depășit emoția momentului 8 decembrie 2022, vreau să se înțeleagă foarte bine, echilibrul dintre drepturi și obligații este esențial și nu este firesc ca noi, România, să ne asumăm numai obligații, fără a beneficia de drepturile care ni se cuvin. România contribuie constant și activ la eforturile generale de consolidare a  securității UE”, a susținut ministrul Lucian Bode în cadrul declarațiilor comune cu oficialul Austriei.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite