Negrescu cere suplimentarea fondurilor europene pentru proiectele de interconectare a R. Moldova cu România

0
Publicat:

Eurodeputatul Victor Negrescu a subliniat că este nevoie de suplimentarea fondurilor europene pentru Republica Moldova, atrăgând atenția că trebuie începute rapid negocierile de aderare ale Republicii Moldova la UE și trebuie susținute financiar toate proiectele de interconectare dintre acest stat, Uniunea Europeană și România.

FOTO Facebook / Victor Negrescu
FOTO Facebook / Victor Negrescu

Eurodeputatul Victor Negrescu, membru în Comisia pentru Bugete a Parlamentului European, „solicită începerea rapidă a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană pentru Republica Moldova și susținerea financiară de către UE a proiectelor de interconectare dintre Republica Moldova și România”, potrivit unui comunicat de presă.

„Republica Moldova este pregătită să facă pasul înainte spre Uniunea Europeană, iar acest lucru trebuie confirmat printr-un raport pozitiv, în această toamnă, al Comisiei Europene, care să dea startul rapid negocierilor de aderare la UE. Cetățenii din Republica Moldova așteaptă acest mesaj de sprijin din partea Uniunii Europene în contextul dificil pe care îl trăiesc, întrucât implementarea următorului pachet de reforme necesare va fi dificilă și costisitoare”, a transmis eurodeputatul.

Totodată, europarlamentarul român a subliniat că „este nevoie de suplimentarea fondurilor europene pentru Republica Moldova, inclusiv prin alocarea fondurilor de pre-aderare”.

„Aceste noi resurse europene trebuie să ajungă la cetățeni în vederea creșterii nivelului de trai și a dezvoltării comunităților lor”, a mai completat Victor Negrescu, anunțând suplimentarea cu 450 milioane de euro a sumelor alocate în propunerea legislativului european de buget pentru anul viitor, pentru programele referitoare la Parteneriatul Estic, care includ Republica Moldova.

„Nu în ultimul rând, trebuie susținute financiar toate proiectele de interconectare dintre Republica Moldova, Uniunea Europeană și România. Acest lucru înseamnă că toate demersurile prin care se creează noi legături economice, în domeniul energiei sau al culturii și educației, și prin care se limitează influența Federației Ruse, reprezintă soluții reale pentru susținerea parcursului european al Republicii Moldova. După zeci de ani de propagandă, bătălia pentru mintea și valorile moldovenilor încă se poartă. Haideți să o câștigăm definitiv”, a mai transmis Negrescu.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite