Mureșan (PNL): Fonduri suplimentare pentru România prin MRR, pentru investiţii în sistemul energetic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România ar putea beneficia de fonduri suplimentare prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă (MRR), fiind vorba atât de bani nerambursabili, circa 1,3-1,4 miliarde de euro, a anunțat Siegfried Mureșan.

Siegfried Mureșan vorbește de noi bani europeni FOTO Arhivă personală
Siegfried Mureșan vorbește de noi bani europeni FOTO Arhivă personală

Unele state nu şi-au folosit complet anvelopa de credite pentru propriile PNRR-uri şi CE propune ca aceste state să aibă doar 30 de zile la dispoziţie, de la adoptarea acestui amendament, pentru a notifica dacă doresc să-şi acceseze creditele şi, dacă nu, aceste sume să poată fi puse la dispoziţia altor ţări, ca România, care deja şi-a accesat toate creditele. Deci, în plus faţă de cele 1,3 miliarde, putem primi şi credite suplimentare pentru investiţii în domeniul energetic", a spus Mureşan, citat de Agerpres, la Brașov.

Totodată, el a arătat că în prezent se lucrează la o reformă a pieţei europene de electricitate. „Chiar dacă nu a fost produsă din gaz, preţul acestei energii creşte şi acest lucru nu este normal fiindcă duce doar la profituri exorbitante pentru marii producători. De aceea, CE va reforma piaţa energetică, astfel încât preţul la electricitate să nu mai fie influenţat de cel la gaz. (...) În plus, există o propunere la nivel european ca supraprofiturile companiilor din electricitate, obţinute prin faptul că ele au vândut energie la un preţ mai ridicat, deşi costurile de producţie la eolian, nuclear şi hidro nu au crescut, să fie taxate, astfel ca o parte din aceşti bani să fie folosiţi pentru ajutorarea consumatorilor vulnerabili, cei casnici şi întreprinderi afectate de creşterea preţurilor", a explicat europarlamentarul PNL.

Gazul de la „țări de încredere

De asemenea, el a menţionat că, printre măsurile luate de la începutul anului la nivel european, a fost şi aceea de achiziţionare la comun a gazului de la „ţări de încredere".

Am decis achiziţionarea la comun, la nivel european, a gazului, pentru state care doresc acest lucru, pe baze voluntare, şi stocarea la comun a gazului, astfel încât să poată fi transportat de acolo unde există acolo unde este nevoie, mai ales pe timp de iarnă. Dependenţa de gazul rusesc a fost redusă de la 40% la 9%, prin creşterea importurilor din state în care UE poate avea încredere, cum sunt SUA şi Norvegia", a spus Siegfried Mureşan.

Potrivit acestuia, în prezent, rezervele României de gaz în depozite sunt de 80%, comparativ cu media europeană de 84%.

În urmă cu două săptămâni Siegfried Mureșan anunța că a depus un proiect pentru modificarea legislației MRR, pentru flexibilizarea mecanismului european. „Am depus aseară, în calitate de coraportor al Parlamentului European, proiectul de raport privind modificarea legislației europene a Mecanismului de Redresare și Reziliență. În valoare de 700 de miliarde de euro, mecanismul este cel mai mare instrument de investiții adoptat vreodată la nivel european. A fost înființat în 2021 pentru a ne ajuta să trecem peste criza generată de pandemia de COVID-19 și pentru a întări economiile europene” , preciza europarlamentarul PNL.  

Potrivit europarlamentarului, invazia Rusiei în Ucraina a schimbat prioritățile și nevoile țărilor membre UE, iar această situație determină modificarea legislației. Eurodeputatul PNL a precizat că proiectul de raport va fi adoptat întâi în comisiile de specialitate ale Parlamentului European, iar cel mai probabil la începutul lunii noiembrie va primi votul plenului Parlamentului European.  

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite