Mircea Miclea a primit o sticla cu vin de la PRM
Plenul Camerei Deputatilor a respins, cu 132 de voturi impotriva, 99 pentru si doua abtineri, inca o motiune simpla a echipei PSD-PRM, intitulata "Salvati scoala romaneasca". Dezbaterea textului i-a
Plenul Camerei Deputatilor a respins, cu 132 de voturi impotriva, 99 pentru si doua abtineri, inca o motiune simpla a echipei PSD-PRM, intitulata "Salvati scoala romaneasca". Dezbaterea textului i-a inspirat pe parlamentari la numeroase interventii si gesturi ironice, fara vreo legatura directa cu problemele sistemului educational. Presedintele forului legislativ, Adrian Nastase, le-a cerut deputatilor, la un moment dat, sa se opreasca din butonatul computerelor portabile si sa fie atenti la cuvantarile colegilor lor. "Va rog sa nu mai utilizati Internetul pentru a urmari filme artistice, pentru ca filmul artistic se desfasoara chiar aici, in aceasta sala", a spus Nastase, in timp ce la microfon se afla Lia Olguta Vasilescu, deputat PRM. Tot discursul tinerei peremiste i-a oferit lui Nastase prilejul sa-i invite pe alesi sa asculte si "sa admire" prezentarea acesteia. Deputatul PRM Marius Iriza i-a oferit ministrului invatamantului, Mircea Miclea, o sticla cu vin, facand astfel trimitere la volumul "R'Estul si Vestul", in care ministrul povesteste ca, in studentie, "bea, facea pipi pe cartile de istorie si sapa morminte cand nu mai avea bani". Iriza a spus ca poate, in acest fel, titularul portofoliului Educatiei nu va sapa groapa invatamantului romanesc. Reprezentantii Coalitiei guvernamentale nu s-au obosit sa demonteze acuzatiile din motiune, singurul vorbitor, pedista Roberta Anastase, consumand doar 11 secunde din timpul alocat pentru a arata ca Puterea respinge categoric tot ce sustine Opozitia.





















































