Mircea Duşa: România ar putea trimite zece militari în Mali. Decizia se va lua, marţi, în CSAT

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Apărării Mircea Duşa a anunţat vineri, la Cluj-Napoca, că România ar putea trimite zece militari în Mali, însă decizia participării ţării noastre la operaţiunea militară din ţara africană va fi discutată în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), care va avea loc la 5 februarie.

Întrebat dacă România este pregătită să participe din punct de vedere militar în Mali, Mircea Duşa a declarat că ţara, ca stat NATO şi UE, are angajamente luate şi îşi va îndeplini toate misiunile la nivelul acestor organisme. „România, ca ţară NATO şi ca ţară a UE, are angajamente luate şi îşi va îndeplini toate misiunile la nivelul acestor organisme. O precizare va face, marţi, CSAT. Preşedintele a anunţat că va propune o participare cu maximum zece militari la nivel de instruire şi la nivel de ofiţeri de stat major. Dacă cei de la CE şi UE vor considera că trebuie să sprijinim tehnic şi logistic operaţiunile din Mali, vom face demersurile necesare. Un comunicat oficial va fi dat, marţi, după şedinţa CSAT", a spus Duşa.

Duşa a avut, vineri dimineaţă, o întâlnire cu conducerea Spitalului Militar din Cluj-Napoca, urmând să meargă la Flotila 71 Aeriană de la Câmpia Turzii şi la batalionul de tancuri din Turda.

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a participat, joi, la Bruxelles, la reuniunea şefilor diplomaţiilor din statele UE, unde a informat că autorităţile române analizează posibilitatea unei participări româneşti la viitoarea misiune UE în Mali.

„În intervenţia sa, demnitarul român s-a referit la necesitatea cooptării statelor din vecinătate şi din nordul Africii la eforturile de combatere a terorismului şi crimei organizate. Totodată, a informat că autorităţile române analizează posibilitatea unei participări româneşti la viitoarea misiune UE în Mali", se arăta într-un comunicat al ministerului de resort.

În discursul său de miercuri, preşedintele Traian Băsescu a declarat că România va fi solidară cu Franţa, însă „dacă cineva ne vede trimiţând trupe luptătoare în Mali, se înşală", şeful statului precizând că ţara noastră poate asigura instructori sau materiale pentru armata statului african.

Decizia privind participarea României la misiunea militară a UE în Mali va fi luată marţi, 5 februarie, în CSAT.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite