Ministrul Muncii, răspuns dezarmant în privința majorării pensiilor: „Nu vreau să induc speranţe cuiva“

0
Publicat:

Marius Budăi a spus luni că la nivelul guvernului nu s-a luat încă nicio decizie în privința majorării pensiilor în perioada următoare.

Marius Budăi, ministrul Muncii
Marius Budăi, ministrul Muncii

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat la Prima News, că nu are încă un răspuns în privința majorării pensiilor, pentru că la nivel de Executiv nu este încă o decizie luată.

„E dificil de răspuns acum şi nu avem practic nicio decizie în acest moment. Nu m-am aruncat niciodată cu presupuneri pentru că nu vreau să induc speranţe cuiva după care să dezamăgim. Suntem foarte atenţi şi după ce PSD s-a întors la guvernare practic s-a schimbat această paradigmă vizavi de cetăţenii români. Am stins nişte incendii care nu au fost gestionate cum trebuie la nivelul anilor 2020, 2021, de un guvern strict de dreapta”, a spus Marius Budăi.

Ministrul Muncii a mai menționat că va fi atent la evoluţiile următoare, pentru că România se află într-o perioadă dificilă și sunt multe persoane vulnerabil.

”Nu întrerupem nicio măsură, din contră, ducem măsurile până la final de an, vedem care este evoluţia şi cu preţurile din energie, şi cu preţurile de consum şi măsurile pe care le luăm ca să putem scădea preţurile la alimente. Sunt lucruri care vin cumulate pentru a apăra puterea de cumpărare pentru că degeaba tot creşti veniturile dacă nu iei nişte măsuri să plafonezi preţurile, să vezi cum poţi să rezolvi. Până la urmă chiar respectând şi o economie de piaţă, dar nu o economie de piaţă sălbatică, care după fiecare majorare de venit la cetăţean să vină cu majorare de preţ nejustificată”, a mai declarat Marius Budăi.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite