Ministrul Energiei anunţă că va depune plângere penală împotriva lui George Simion: Cred că liderul AUR trebuie să fie sancţionat pentru ceea ce a făcut astăzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Virgil Popescu si George Simion FOTO Inquam Photos / Ilona Andrei
Virgil Popescu si George Simion FOTO Inquam Photos / Ilona Andrei

Ministrul Energiei Virgil Popescu a anunţat într-un mesaj pe Facebook că a decis să depună plângere penală împotriva lui George Simion, după ce a fost bruscat de copreşedintele AUR în plenul Parlamentului.

„Comportamentul agresiv pe care l-a avut astăzi liderul AUR George Simion la adresa mea nu are nicio scuză. Vorbim de o formă de violenţă manifestată în Parlamentul României, la adresa unui ministru. Dar nu contează atât de mult dacă sunt ministru. Vorbim aici de manifestări de violenţă verbală la adresa altui om, de instigare la ură, la nesupunere, la un comportament iraţional. Iar faptul că îşi legitimează aceste porniri „barbare” prin suportul cetăţenilor, mi se pare un gest abject şi o ameninţare, pe care nu putem să o trecem uşor cu vederea. Există numeroase episoade similare în istorie, care s-au finalizat în adevărate traume, care au repercusiuni şi în zilele noastre. Nu cred că vrem să alimentăm, prin nepăsare, un astfel de comportament. Îmi pare rău că s-a întâmplat aşa ceva”, a explicat ministrul pe Facebook. 

În privinţa liderului AUR, care l-a bruscat pe ministru în timpul discursului său cu privire la moţiunea simplă depusă împotriva sa de USR, că trebuie sancţionat. 

„Credeam că liderul AUR, care spune despre el că este o persoană citită şi educată, să îşi aducă aminte măcar de buna creştere, de buna cuviinţă, de ceea ce îl învaţă preoţii şi oamenii de bine. Acest spectacol grotesc, pe care l-a pus în scenă astăzi, la adresa mea nu are cum să aibă ceva pozitiv. Nu voi alimenta ura cu ură! Dar cred că liderul AUR trebuie să fie sancţionat pentru ceea ce a făcut astăzi. De aceea anunţ că voi depune plângere penală. Cred că ne dorim cu toţii o societate civilizată, în care aleşii din Parlament să nu aibă ieşiri cu tentă violentă!

Anterior, ministrul declarase că urmează să vizioneze imaginile alături de colegii săi şi ulterior să ia o decizie. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite