Virgil Popescu, după ce a fost bruscat de George Simion: Se uita foarte ameninţător în ochii mei. Nu mi-a fost teamă
0
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat ulterior incidentului din plenul Parlamentului, din momentul în care a fost întrerupt şi ţinut de copreşedintele AUR, George Simion, că va lua o decizie privind o posibilă plângere, împreună cuu colegii săi, după ce vor viziona înregistrările. Ministrului este de părere că trebuie luate măsuri pentru că „s-a ajuns prea departe”.
„E vorba de tras un semnal de alarmă că suntem în Parlamentul României, nu suntem în perioada interbelică, într-o zonă de tristă amintire. Lucrurile trebuie să reintre în normal”, a declarat Virgil Popescu la ieşirea din şedinţa de plen în care a fost bruscat de colegul său din Parlament, deputatul George Simion.
„Un alt coleg a fost bruscat în sesiunea trecută”, a amintit ministrul, făcând referire la colegul său, fostul ministru liberal Florin Roman.
„Se uiat ameninţător în ochii mei”, a declarat Popescu, care a precizat că nu i-a fost teamă de Simion.
„Chestorii sunt tot colegi de-ai nostri nu sunt persoane de ordine. Aici este vorba de tras un semnal de alarmă. Ca suntem în Parlament”, a mai explicat ministrul Energiei referitor la acţiunille deputatului George Simion
În ceea ce priveşte o posibilă plângere, ministrul a declarat: „O să văd şi eu înregistrarile şi o să mă gândesc şi eu foarte bine împreună cu colegii avocaţi să vedem ce se poate face. Mă intereseaza în primul rând că acest lucru să nu se mai întâmple. O persoană care te face hoţ, care vine la tine ameninţător nu este un comportament de Parlament(...) Cred că s-a ajuns mult prea departe şi cred că trebuie luate măsuri. Nu am agresat absolut pe nimeni, am stat la tribuna Parlamentului”, a mai declarat ministrul.
Şedinţa Camerei Deputaţilor a fost suspendată după ce, în timpul moţiunii împotriva ministrului Energiei, deputatul George Simion a mers la Virgil Popescu şi l-a apucat de mână şi de gât, jignindu-l. Preşedintele de şedinţă, Daniel Suciu, a oprit şedinţa şi a subliniat că este pentru prima dată când un minsitru sau un vorbitor de la tribuna Parlamentului este agresat.