Ministrul Agriculturii îl acuză pe premierul Bolojan de lipsă de comunicare cu miniștrii

0
0
Publicat:

Florin Barbu, ministrul PSD al Agriculturii, îi reproșează premierului Ilie Bolojan că vorbește foarte rar cu membrii Cabinetului său și că nu acordă timp pentru o colaborare constantă.

Ministrul PSD al Agriculturii, Florin Barbu FOTO: Mediafax/ Alexandru Dobre
Ministrul PSD al Agriculturii, Florin Barbu FOTO: Mediafax/ Alexandru Dobre

Invitat în emisiunea „Insider politic”, difuzată sâmbătă la Prima TV, Florin Barbu a vorbit despre relația sa cu șeful Guvernului și despre modul în care funcționează comunicarea în interiorul Executivului. Întrebat ce relație are cu Ilie Bolojan, ministrul a răspuns: „Una instituțională, destul de bună”. Realizatorul a remarcat formularea prudentă: „Apreciez acest «destul de»”, iar Barbu a completat: „Dar să știți că ar trebui o comunicare mai bună”.

„Foarte rar” se văd în afara ședințelor de guvern

Discuția a continuat cu o clarificare: problema este una personală sau una generală, între premier și miniștri? Răspunsul ministrului a fost tranșant: „Între premier și miniștri. Cea mai mare greșeală a premierilor din ultimii ani a fost că nu au avut o colaborare și nu și-au făcut timp ca o dată pe săptămână, o oră, două ore, să stea de vorbă cu miniștrii”.

Întrebat dacă acest lucru înseamnă că nu discută aproape deloc cu Ilie Bolojan în afara ședințelor de guvern, Florin Barbu a confirmat: „Foarte rar”.

Florin Barbu a mai lucrat la Palatul Victoria și în alte două guverne, alături de fostul lider PSD Marcel Ciolacu, și spune că lipsa unei comunicări regulate între premier și miniștri este o problemă care se repetă de ani buni.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite