Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, între mesaje oficiale, discursul preşedintelui Ungariei la Târgu Secuiesc şi absenţa lui Viktor Orban. Preşedintele CJ Covasna a fost decorat de Tamas Sulyok
0Comunitate maghiară din România a marcat, duminică, 15 martie, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni printr-o serie de manifestări la care au participat importanţi lideri politici din Ungaria.

UPDATE 19:25 Preşedintele CJ Covasna, decorat de Tamás Sulyok
Președintele Consiliului Județean Covasna, Tamas Sandor, a fost distins de către președintele Ungariei, Tamas Sulyok, cu una dintre cele mai importante decorații acordate de statul ungar, Crucea de Ofițer a Ordinului de Merit al Ungariei, în cadrul Diviziei civile.
Potrivit Agerpres, decoraţia i-a fost acordată la propunerea prim-ministrului Ungariei, Viktor Orbán pentru „înaltă apreciere pentru activitatea sa dedicată consolidării comunității maghiare și promovării valorilor culturale”, precum și pentru meritele sale în sprijinirea utilizării limbii materne și pentru eforturile constante depuse în promovarea și apărarea drepturilor minorităților naționale.
Ceremonia de decorare a avut loc în municipiul Târgu Secuiesc, în prezența mai multor oficiali, reprezentanți ai administrației locale și membri ai comunității maghiare din zonă, care au participat la programul festiv dedicat acestei zile cu semnificație identitară pentru maghiarii din întreaga lume.
Tamas Sandor are o carieră politică îndelungată. De-a lungul timpului, el a ocupat și funcția de deputat în Parlamentul României, iar în prezent se află la conducerea Consiliului Județean Covasna. Totodată, el este liderul organizației județene Covasna a Uniunea Democrată Maghiară din România.
UPDATE 16:23 Mesajul lui Viktor Orbán, transmis la ceremonia de la Miercurea-Ciuc
Peste 2.500 de persoane s-au adunat în Piața Cetății din Miercurea-Ciuc, în fața Muzeului Secuiesc al Ciucului, unde a avut loc evenimentul central organizat pentru marcarea Zilei Maghiarilor de Pretutindeni.
Programul a debutat cu interpretarea imnului Ungariei, moment care deschide în mod tradițional aceste ceremonii, urmat de ridicarea pe catarg a steagului secuiesc de către membrii Asociației Husarilor „Mátyás” din zona Ciuc, în timp ce în piață a fost intonat imnul secuiesc.
Pe scena amplasată în fața Muzeului Secuiesc al Ciucului a urcat și Gyombolai Péter, reprezentant al Consulatului General al Ungariei la Miercurea-Ciuc, care a citit mesajul transmis de premierul Ungariei, Viktor Orbán.
La eveniment a participat și Nacsa Lőrinc, secretar de stat pentru politica națională în cadrul Cancelariei premierului Ungariei.
UPDATE 14:47 Președintele Ungariei s-a alăturat paradei din centrul oraşului
În jurul orei 14:00, preşedintele Ungariei, Tamás Sulyok, a ajuns la Târgu Secuiesc şi s-a alăturat celorlaţi oficiali, care participă la parada organizată în centrul oraşului.
UPDATE 11:50 Preşedintele Ungariei este aşteptat la Târgu Secuiesc
Preşedintele Ungariei a anunţat că va sărbători Ziua Maghiarilor de Pretutindeni în România, unde va participa la manifestările de la Târgu Secuiesc organizate cu acest prilej.
După slujba religioasă de dimineaţă, depunerile de coroane coroane la monumentee dedicate eroilor Revoluţiei din 1848 şi tradiţionala paradă a husarilor călare, acestava va ţine un discurs în parcul central al oraşului.
Marele absent, Viktor Orban
Pentru prima dată după mulți ani în care prezența sa era aproape o tradiție, premierul Ungariei, Viktor Orbán, nu participă la manifestările organizate în România cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni.
În anii precedenți, Viktor Orbán participa frecvent la ceremonii în localități din Transilvania, unde mesajele sale aveau o puternică încărcătură politică. Vizitele sale erau atent urmărite atât de comunitatea maghiară din România, cât și de scena politică, iar discursurile susținute erau adesea interpretate și în contextul relațiilor dintre Budapesta și Bucureşti.
Kelemen Hunor: Dacă maghiarii din Transilvania sunt liberi, nu înseamnă că românii vor avea mai puţină libertateContextul politic din Ungaria ar putea explica, cel puțin parțial, absența lui Viktor Orbán de la evenimentele din România. Liderul partidului Fidesz, aflat la conducerea guvernului ungar de aproximativ 16 ani, se confruntă în prezent cu cea mai serioasă provocare politică din această perioadă. În ultimele luni, mai multe sondaje de opinie indică faptul că formațiunea sa este condusă de partidul de opoziţie în preferințele electoratului.
În absenţa lui Viktor Orban, vicepremieriul Ungariei, Semjén Zsolt, ar urma să ajungă dumincică la Cluj-Napoca, unde va participa la la inaugurarea sediului din Piața Matei Corvin a Universității Sapientia, potrivit presei locale.
Nicuşor Dan a remarcat parteneriatul cu minoritatea maghiară
Președintele României a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Maghiarilor de Pretutindeni. Nicuşor Dan: Parteneriatul permanent între majoritate şi minorităţi a reprezentat un punct forte în modernizarea ţării noastre
„Ziua Maghiarilor de Pretutindeni este o sărbătoare specială a concetățenilor noștri care celebrează apartenența la un spațiu comun de istorie, limbă, tradiții și cultură. Este, totodată, un prilej pentru a aprecia contribuția maghiarilor din România la dezvoltarea națiunii noastre prin dialog interetnic și intercultural, ca mod de existență pașnică și de colaborare pentru a construi un viitor împreună.
În această zi festivă, să ne reamintim cât de important a fost sprijinul activ al acestei comunități pentru revenirea României la democrație după anii comunismului și, ulterior, pentru asumarea fără rezerve a valorilor europene și euroatlantice.
Parteneriatul permanent între majoritate și minorități a reprezentat un punct forte în modernizarea țării noastre și în integrarea deplină în Uniunea Europeană. Proiectul european înseamnă, pentru toți cetățenii români, indiferent de etnie, principii fondatoare pentru societatea noastră și resurse pentru reducerea decalajelor de dezvoltare ale regiunilor din România.
Sunt convins că, punând în continuare mai presus de toate solidaritatea, cultivând dialogul și echilibrul în societate, vom opri orice încercări de fragmentare, de dezbinare ideologică ori de instrumentalizare politică a apartenențelor etnice.
Să nu uităm că avem cu toții aceleași deziderate – libertate, demnitate și speranța pentru o viață mai bună. Nu sunt simple cuvinte, ci repere morale și civice care definesc o Românie europeană modernă, capabilă să valorifice diversitatea sa.
Istoria noastră comună ne-a arătat că atunci când societatea s-a divizat, România a stagnat. Când a existat dialog și cooperare, România a progresat.
Le doresc cetățenilor români de etnie maghiară ca sărbătoarea de astăzi să fie un prilej de bucurie care să le întărească încrederea în societatea noastră și în capacitatea de a fi parte la consolidarea unei Românii democratice, dinamice și prospere pentru toți cetățenii săi!
Să rămânem uniți și să privim împreună cu optimism spre viitor!”, a transmis Nicuşor Dan.
Ştirea iniţială
În mesajul său, şeful Guvernului a vorbit despre importanța valorilor libertății și solidarității în Europa modernă și a subliniat rolul diversității etnice în dezvoltarea societății românești, punctând contribuția pe care această comunitate o aduce, de generații, la dezvoltarea României.
Ziua Maghiarilor, marcată la Timişoara. Dominic Fritz: "Faptul că putem să comemorăm această zi împreună în pace este mare lucru" VIDEO„De 15 martie, transmit comunității maghiare din România un mesaj de respect și de apreciere pentru contribuția pe care o aduce, de generații, la dezvoltarea României.
15 martie e una din cele mai importante zile pentru maghiari, e ziua când s-au ridicat pentru valorile care își făceau loc în toată Europa în 1848. E o zi care ne amintește tuturor de valorile libertății, demnității și solidarității care au stat la baza construirii Europei moderne. Sunt valori care astăzi ne unesc și care stau la temelia proiectului european din care și România face parte.
Comunitatea maghiară din România este o parte importantă a societății noastre. Forța unei națiuni moderne stă în capacitatea ei de a transforma diversitatea într-un avantaj și într-o resursă pentru dezvoltare.
Guvernul României rămâne ferm angajat în respectarea drepturilor și identității tuturor comunităților etnice și în consolidarea unei atmosfere de încredere între cetățeni. România a demonstrat în ultimele decenii că poate fi un model regional de respect între comunități, iar această direcție trebuie continuată cu responsabilitate și echilibru.
Într-un context european dificil este important să păstrăm unitatea societății noastre, să continuăm să construim punți de dialog și să lucrăm împreună pentru acea Românie care este casa noastră.
Celor care sărbătoresc această zi le transmit gânduri bune și urarea de a o sărbători cu demnitate și încredere în viitor.
La mulți ani!”, a transmis premiul.
Vă reamintim că Ungaria are trei sărbători naționale oficiale, care marchează momente-cheie din istoria sa:
* 15 martie – Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, dedicată revoluției pentru libertate din 1848;
* 20 august – Ziua Națională sau Ziua Sfântului Ștefan, care îl celebrează pe Sfântul Ștefan I, fondatorul Regatului Ungariei;
* 23 octombrie – ziua care comemorează Revoluția din 1956 și lupta pentru libertate împotriva regimului sovietic.























































