Elveția închide spațiul aerian pentru avioanele SUA implicate în războiul împotriva Iranului. Două zboruri de recunoaștere, respinse
0Elveția și-a închis spațiul aerian pentru zborurile militare americane direct legate de războiul cu Iranul, invocând tradiția sa de neutralitate în conflictele armate.

Două cereri pentru avioane americane de recunoaștere care urmau să traverseze spațiul aerian elvețian duminică au fost respinse, a anunțat guvernul federal de la Bern într-o declarație publicată sâmbătă. Alte trei zboruri, inclusiv două aeronave de transport, au fost aprobate.
„Legea neutralității interzice survolurile părților implicate în conflict care au un scop militar legat de acesta. Sunt permise tranziturile umanitare și medicale, inclusiv transportul persoanelor rănite, precum și zborurile care nu au legătură cu conflictul”, a declarat guvernul, potrivit Bloomberg.
De asemenea, alte survoluri americane care depășesc nivelul normal vor fi respinse dacă scopul lor nu este clar sau dacă sunt legate de război, a mai precizat guvernul.























































