Metsola, în România: Nu există un motiv justificabil pentru a nu primi România și Bulgaria în Schengen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a subliniat în cadrul unor declarații comune cu președintele României că România aparține spațiului Schengen și că liderii Parlamentului European va continua să promoveze acest lucru. 

Șefa Parlamentului European efectuează o vizită de lucru în România FOTO Arhivă
Șefa Parlamentului European efectuează o vizită de lucru în România FOTO Arhivă

„Mai întâi de toate, doresc să fie absolut clar că România aparține spațiului Schengen și că noi vom continua să promovăm această chestiune în ciuda dezamăgirii din 2022”, a declarat șefa Legislativului european privind situația blocării aderării României și Bulgariei. 

Totodată, Roberta Metsola a precizat că „pur și simplu nu există niciun motiv justificabil pentru a nu primi România și Bulgaria în Schengen”. 

Șefa Parlamentului European a mai afirmat că în cadrul ddiscuțiilor cu președintele Klaus Iohannis a discutat și despre „criza energetică și măsurile care au fost luate în UE pentru a ne asigura că cetățenii noștri pot continua ca și până acum”, arătând că „acordul final asupra plafonării prețului la gaze se realizează astăzi, la Bruxelles”. 

Roberta Metsola a mai precizat în privința preluării președinției Consiliului European de către Suedia, că liderii europeni sunt optimiști cu privire la aceasta. „Se pare că vor avea o preșe de excepție, într-o perioadă foarte dificilă de altfel”, a susținut Metsola. 

În privința nemulțumirilor Austriei asupra subiectului migrației, Roberta Metsola a precizat că „este un subiect care domină în general alegerile europene și în funcție de țară poate fi un aspect sezonier”, arătând că „2022 e deosebit din punctul acesta de vedere”.

Am reușit să declanșăm un mecansim de solidaritate care permite statelor membre să absoarbă un flux mai mare de migranți. (...) Solidaritatea se află în miezul acestei probleme. Sunt sigură că putem găsi solidaritatea neceară pentru fiecare stat mebru. Trebuie să avem o politică care să fie și umană, și fermă față de cei care nu au o justificare. Să combatem traficanții care exploatează oameni. Aștept cu mare interes desfășurarea acestei discuții”, a mai spus Roberta Metsola, subliniind că „lărgirea zonei Schengen este esențială. Intrarea în Schengen consfintește ce se întâmplă de facto”, adică faptul că toate statele UE au arătat că aplică acquis-ul Schengen, ceea ce înlătură îngrijorările. 

Roberta Metsola efectuează o vizită de lucru în perioada 19-20 decembrie, la București, unde are întâlniri cu mai mulți oficiali ai statului, printre care președintele Klaus Iohannis.

Președintele Parlamentului European va susține și un discurs în Legislativul României.

Scandalul din Parlamentul European 

În privința scandalului izbucnit în jurul Parlamentului European, șefa Legislativului a subliniat că greșelile trebuie îndreptate și trebuie realizată o reformă. „Va exista în continuare toleranță zero pentru corupție. Asigur pe toată lumea că PE va lucra împotriva actorilor rău voitori”, a mai subliniat Metsola. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite