Surse. Luna februarie, decisivă pentru aderarea la Scengen in 2023

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit unor surse guvernamentale, discutiile de la Consiliul European, din perioada 9-10 februarie, și negocierile bilaterale din aceeași lună ar urma să fie elemente cheie pentru o nouă încercare a României de a adera la Schengen în luna martie a anului viitor. 

Luna frebruarie ar urma să fie definitorie în încercarea de a obține unanimitate FOTO Shutterstock
Luna frebruarie ar urma să fie definitorie în încercarea de a obține unanimitate FOTO Shutterstock

În urma eșecului din Consiliul JAI privind susținerea României pentru a adera la spațiul Schengen, surse guvernamentale au declarat pentru „Adevărul” că luna februarie a anului viitor, atunci când va fi organizată o ședință extraordinară  a Consiliului European, va fi extrem de importantă pentru o nouă încercare de a accede la spațiul de liberă circulație european. 

Potrivit calendarului Consiliului European, o reuniune a în format JAI ar urma să aibă loc în perioada 9-10 martie, iar la ședința COREPER de pregătire a ordinii de zi oficialii români ar urma să împingă din nou pe masă subiectul aderării la spațiul Schengen, însă doar dacă este soluționată opoziția Austriei. 

Astfel, potrivit surselor citate, negocierile din februarie ar urma să fie esențiale pentru o reușită a Guvernului în primăvară, întrucât speranțele de rezolvare în toamna anului viitor sunt foarte mici.

În cazul unei nereușite în primăvara anului 2023, situația deblocării accederii la spațiul de liberă circulație pentru statul român este incertă la finalul anului, existând rezerve cu privire la comportamentul statelor membre în pragul alegerilor europarlamentare din 2024. 

Reuniune Extraordinară a Consiliului European în februarie 2023

Ursula von der Leyen și Charles Michel au susținut, după discuțiile din summitul UE, că o decizie în privinţa aderării României şi Bulgariei la Schengen poate fi luată în cursul anului viitor, când va fi convocată o reuniune extraordinară a Consiliului European. 

 De asemenea, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a confirmat că tot atunci  se va discuta despre subiectul delicat al migraţiei, o temă asupra căreia Austria a insistat şi pentru care a blocat aderarea României şi Bulgariei la Schengen.

  Preşedintele Klaus Iohannis a spus joi seara, după reuniunea Consiliului European, că au fost făcuţi „paşi în direcţia bună” privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. „Concluzia mea e simplă – toţi actorii au înţeles că avem o problemă care trebuie rezolvată”, a menţionat şeful statului, adăugând că aşteptarea sa este ca România să intre în Schengen în cursul anului 2023.

Aflată într-o vizită de lucru în România, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reiterat sprijinul acordat ţării noastre pentru aderarea la Schengen, afirmând că va lucra neîncetat pentru găsirea unei soluții. 

„Aş vrea să profit de ocazie să transmit poporului român că susţinem complet aderarea dumneavoastră la Spaţiul Schengen. Noi, Comisia, ne-am făcut o misiune din a vă evalua eforturile şi trebuie să spun că a fost un rezultat excepţional şi pozitiv. Îndepliniţi toate cerinţele necesare şi astfel eu voi lucra neobosit alături de dumneavoastră, domnule preşedinte, alături de celelalte state membre, astfel încât să găsim o soluţie cât mai rapid posibil”, a transmis Ursula von der Leyen.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite