Maia Sandu, vizită de lucru în România. Întrevederi cu Iohannis și Ciucă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele Klaus Iohannis o va primi marți, la Palatul Cotroceni, pe Maia Sandu, potrivit unui anunț al Administrației Prezidențiale.

Klaus Iohannis și Maia Sandu FOTO Inquam Photos / George Călin / Arhivă
Klaus Iohannis și Maia Sandu FOTO Inquam Photos / George Călin / Arhivă

Administrația Prezidențială a României a anunțat că șeful statului, Klaus Iohannis o va primi marți, 1 noiembrie, la Palatul Cotroceni pe președinta Republicii Moldova, începând cu 13.15. 

Potrivit anunțului publicat de Administrația Prezidențială din Republica Moldova, în cadrul vizitei de lucru, lidera de la Chișinău va participa la Conferința Internațională „Femeile parlamentare din România și promovarea egalității de gen ca angajament național”, organizată de Parlamentul României.

De asemenea, tot marți, 1 noiembrie, președinta Maia Sandu va avea o întrevedere și cu premierul României, Nicolae Ciucă. 

Ulterior, președinta Republicii Moldova se va întâlni cu membrii Clubului Oamenilor de Afaceri din Basarabia.

La Conferința Internațională „Femeile parlamentare din România și promovarea egalității de gen ca angajament național” va participa și președintele Klaus Iohannis, care va susține o alocuțiune. 

România, ajutor energetic pentru Moldova

În contextul crizei energetice cu care se confruntă Republica Moldova, șefa statului moldovean, Maia Sandu, a transmis că apreciază decizia Guvernului de la București privind furnizarea energiei electrice către Republica Moldova. Maia Sandu cataloghează ajutorul României drept unul ,,prompt și generos, într-un moment de mare încercare”.

România a început furnizarea energiei electrice către Republica Moldova, după ce Hidroelectrica și Energocom au semnat contractul, potrivit ministrul român al Energiei, Virgil Popescu.

Serviciile secrete din Ucraina: Documente privind încercarea Rusiei de destabilizare a Moldovei

Un set de documente sensibile obținute de serviciile secrete ucrainene și analizate de „The Washington Post” ilustrează modul în care Rusia lui Putin încearcă să manipuleze țările din Europa de Est chiar și în pofida declinului campaniei sale militare din Ucraina.

Documentele, care fac parte dintr-un set de materiale sensibile obținute de serviciile secrete ucrainene și analizate de „The Washington Post”, ilustrează modul în care Rusia lui Putin încearcă să manipuleze țările din Europa de Est chiar și în pofida declinului campaniei sale militare din Ucraina. Conform documentelor și surselor „The Washington Post”, FSB a direcționat zeci de milioane de dolari de la unele dintre cele mai mari companii de stat din Rusia pentru a-și asigura o rețea de politicieni supuși în Republica Moldova și a reorienta acest stat către Moscova.

De altfell, Rusia consemnează declaraţiile antiruseşti ale oficialităţilor din Republica Moldova şi nu le va lăsa fără reacţie, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, la Moscova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit Agenției de stat a Rusiei. 

Plahotniuc, anunț de revenire în politica din Republica Moldova 

Oligarhul moldovean Vladimir Plahotniuc, investigat penal în mai multe dosare și fugit din Republica Moldova, anunță revenirea pe scena politică de acasă.

Afirmațiile vin la câteva zile după ce SUA au anunțat că a fost pus pe lista sancțiunilor.

Vladimir Plahotniuc susține că, revenind în politică, vrea să ajute țara, dar și oamenii, loviți de mai multe crize. 

Mai mulți politicieni moldoveni au reacționat și l-au ironizat pe oligarhul Vladimir Plahotniuc, după ce acesta a anunțat revenirea pe scena politică de acasă. Unii i-au sugerat să vină în țară, unde este așteptat de justiție.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite