Luminiţa Odobescu, decorată de Volodimir Zelenski. A primit Ordinul Prinţului Iaroslav cel Înţelept

0
Publicat:

Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a primit luni, la Kiev, Ordinul Prinţului Iaroslav cel Înţelept, din partea preşedintelui Volodimir Zelenski.

FOTO Mediafax / Andreea Alexandru
FOTO Mediafax / Andreea Alexandru

Ministrul a participat la reuniunea informală a miniştrilor de Externe din Uniunea Europeană.

Sunt extrem de onorată să primesc Ordinul Prinţului Iaroslav cel Înţelept din partea preşedintelui Zelenski. Rămân profund dedicată să muncesc neobosit, în contextul în care Ministerul Afacerilor Externe român promovează viitorul european şi euroatlantic al Ucrainei", a scris şefa diplomaţiei române pe Twitter.  

Întâlnire istorică a miniștrilor de Externe din UE la Kiev

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a întâlnit cu miniştrii de externe ai UE și declarat că este „încrezător că Ucraina şi întreaga lume liberă sunt capabile să câştige confruntarea” cu Rusia.

„Dar victoria noastră depinde în mod direct de cooperarea noastră: cu cât vom face mai mulţi paşi puternici şi principiali împreună, cu atât mai repede se va încheia acest război. Se va încheia în mod echitabil. Se va încheia cu restabilirea integrităţii noastre teritoriale şi cu garantarea fiabilă a păcii pentru întreaga Europă”, a spus Zelenski.

După întâlnirea „istorică” a miniștrilor de externe ai UE la Kiev, Ucraina a primit asigurări că statele europene se vor angaja și mai departe în susținerea ajutorului dat pentru continuarea luptei împotriva Rusiei „brutale și inumane“.

Reuniunea miniştrilor de externe ai UE a fost „un semnal puternic pentru Rusia că nu ne lăsăm intimidaţi de rachetele sau dronele” sale, a subliniat Borrell.

Borell: Uniunea Europeană va crește ajutorul militar

Înaltul reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, vicepreședinte al Comisiei Europene, Josep Borrell a declarat duminică că blocul comunitar va crește sprijinul militar acordat Ucrainei, după ce Congresul american a adoptat sâmbătă o lege de finanțare provizorie care a omis ajutorul acordat Ucrainei.

Avem o reuniune istorică a miniştrilor de externe din UE aici, în Ucraina, ţară candidată şi viitoare membră a UE", a scris Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate pe reţeaua X (fostă Twitter).

Suntem aici pentru a ne exprima solidaritatea şi sprijinul pentru poporul ucrainean", a adăugat Borrell în mesaj.  

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite