România, văzută prin ochii unui copil fugit din calea războiului: „Românii sunt foarte amabili, deschiși și săritori”

Daniil are 12 ani și este unul dintre cei 50.000 de copii ucraineni care, de la începutul războiului, trăiesc în România și încearcă să se adapteze la o nouă viață. El a povestit pentru „Adevărul“ ce înseamnă pentru un copil să o ia de la zero aici. 

Daniilare numai 12 ani

Peste 5 milioane de cetățeni ucraineni au intrat în România din februarie până acum, iar circa 100.000 au ales să rămână în țara noastră. Printre ei se regăsesc și 50.000 de copii care încearcă să se obișnuiască într-o țară nouă, mai ales în condițiile în care vor să își continue studiile.

Daniil este unul dintre ei. Avea 11 ani când a fugit din calea războiului, alături de mama, bunica și surioara lui de 3 ani. Au plecat din Odessa pe 25 februarie și spune că a fost un drum anevoios. „Drumul a fost foarte greu. Ne-a luat 30 de ore să ajungem în Moldova. Acolo ne-am odihnit o perioadă scurtă și am pornit din nou spre Iași, unde am stat la prietenii noștri câteva zile. Ulterior am venit la București și am stat într-un apartament găsit de mama“, povestește copilul. Mama lui Daniil este profesoară de limba engleză la centrul de suport pentru refugiații din Ucraina, „Zi de Bine“ din București, iar băiatul spune că a avut noroc că mama sa știe o limbă străină. „Sunt norocos. Mama ar putea să rezolve orice problemă pentru că știe limba engleză, spre exemplu așa am putut găsi apartamentul sau să vorbim cu medicii și voluntarii când am ajuns în România“, spune el cu entuziasm.

Viața în România

Daniil recunoaște că îi lipsesc casa, prietenii și că vrea să fie alături de persoanele pe care le-a lăsat în urmă. Cu toate acestea, România a devenit în ultimul an „acasă“ și nu regretă că au ales să rămână aici. „Românii sunt foarte amabili, deschiși și săritori. Ei îi ajută foarte mult pe ucraineni, iar familia mea a avut parte doar de oameni buni. Mi-am făcut o mulțime de prieteni în centrul «Zi de Bine» unde lucrează mama mea, atât ucraineni, cât și români, adulți și copii. Am ajuns acolo când abia se deschisese centrul, iar acum este un loc foarte special, confortabil pentru noi“, povestește el.

Daniil a învățat online anul trecut, făcând cursuri cu foștii lui colegi. Spune că atmosfera era una prietenoasă și liniștită, în ciuda conflictului, dar și că atunci când se auzeau sirenele, tensiunea era inevitabilă. Anul acesta va studia la o școală din București, atât în română, cât și în ucraineană. Cu toate că el și mama lui știu engleză, barierele lingvistice se resimt în relația cu cei din jur. Băiatul precizează că i-a fost dificil să-și facă prieteni pentru că nu se puteau înțelege, de aceea a început să facă cursuri de limba română. „Deși pot comunica în engleză destul de bine, nu este o limbă maternă în România, așa că a trebuit să învăț limba română. Mama mea m-a sprijinit întotdeauna și a ales să învățăm împreună“, spune el. Admite că nu e o limbă ușoară și că e dificil să faci trecerea de la o limbă slavă, ca ucraineana, la una latină, dar o vede ca pe o provocare și știe că va avea de câștigat dacă o va învăța. „Limba este frumoasă și avem câteva cuvinte și structuri gramaticale comune. Nu a fost ușor și nici acum nu e, dar ne ajută foarte mult să o învățăm și să putem vorbi cu cei din jurul nostru mult mai ușor“, detaliază Daniil.

„Prietenii mei sunt eroi“

Daniil nu știe dacă va rămâne în România și nu vrea să se gândească la această variantă, momentan. Cea mai mare dorință a lui este terminarea războiului, iar abia apoi va vedea ce se va întâmpla. Are prieteni care au rămas în Ucraina și își aduce aminte de primele două zile de război când vecini și prieteni de-ai lui încercau să fugă pentru a se salva. „Prietenul meu a avut probleme când a început războiul. A fost nevoit să plece fără mașină, doar cu bagajul, iar afară era foarte frig pentru că era iarnă“, își amintește băiatul.

Pentru el, prietenii lui, care au rămas în Ucraina, sunt niște eroi și vrea ca ei să știe asta. „Aș vrea să le spun celor care au rămas, inclusiv prietenilor mei, că sunt niște adevărați eroi și le doresc să rămână puternici. Probabil, este mult mai complicat să rămâi în țara în care este război decât să îți schimbi viața și să încerci să te integrezi“, conchide Daniil.