Legături bolnăvicioase în PSD. Sorina Pintea i-a cedat locul de senator lui Liviu Pop în 2016. Apoi, Pintea a ajuns ministrul Sănătăţii cu sprijinul lui Pop

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorina Pintea şi Liviu Pop s-au susţinut reciproc în politică FOTO Mediafax Foto & Inquam Photos
Sorina Pintea şi Liviu Pop s-au susţinut reciproc în politică FOTO Mediafax Foto & Inquam Photos

Sorina Pintea a obţinut un loc de senator pe listele PSD în Maramureş la alegerile parlamentare din decembrie 2016, însă a renunţat la funcţie. În locul său a urcat următorul clasat: Liviu Pop. Ulterior, Sorina Pintea a fost susţinută de Liviu Pop pentru funcţia de ministru al Sănătăţii, confrimă surse politice pentru Adevărul. Acum, Sorina Pintea şi Liviu Pop sunt implicaţi într-un dosar de corupţie.

Decembrie 2016. Sorina Pintea şi Liviu Pop sunt primii doi candidaţi pe listele PSD pentru Senat în judeţul Maramureş. Doar Sorina Pintea reuşeşte să ajungă în Parlament. Liviu Pop rămâne sub linie.

Ianuarie 2017. Premierul Sorin Grindeanu îi oferă o funcţie de consolare lui Liviu Pop: îl numeşte secretar de stat în Ministerul Educaţiei. 

Februarie 2017. Sorina Pintea renunţă la funcţia de senator pentru a rămâne manager al Spitalului Judeţean din Baia Mare, „poziţie care îmi permite să ajut mai mult Maramureşul şi maramureşenii şi îmi conferă posibilitatea de a continua proiectele mari demarate la nivelul unităţii medicale, renuntand la calitatea de senator al Romaniei“, motivează Sorina Pintea. În locul său urcă următorul pe lista PSD din Maramureş: Liviu Pop, care, la rândul său, renunţă la funcţia de secretar de stat în Ministerul Educaţiei.

Iunie 2017. Guvernul Grindeanu e demis prin moţiune de cenzură chiar de PSD. Liviu Pop e numit ministru al Educaţiei în noul guvern PSD condus de Mihai Tudose.

Ianuarie 2018. Mihai Tudose demisionează. Liviu Pop îşi pierde funcţia de ministru. La Educaţie e instalat rectorul Universităţii din Suceava, Valentin Popa. Totuşi, ca organizaţia Maramureş să primească un post de portofoliu în noul Executiv, Sorina Pintea e numită ministru al Sănătăţii în Guvernul Dăncilă. Potrivit unor surse din conducerea PSD, Liviu Pop a făcut lobby ca Sorina Pintea să fie numită ministru.

Mai 2019. „Cred că suntem un popor de infractori”, spune Sorina Pintea, la o dezbatere despre şpaga pe care o dau pacienţii in spitalele de stat.

Februarie 2020. Sorina Pintea a fost arestată preventiv pentru 30 de zile de procurorii DNA, fiind acuzată de luare de mită în formă continuată pentru că ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, sumele de 10.000 de euro şi 120.000 lei. Fiul Sorinei Pintea, Ionuţ Pintea, publică o înregistrare video pe Facebook, în care susţine că s-a întâlnit cu denunţătorul mamei sale. Denunţătorul, pe nume Mihai Costea, i-ar fi spus că în circuitul şpăgii e implicat şi Liviu Pop. „Mi-a zis că a fost vorba despre încă patru plăţi, încă patru tranşe de bani, pe care el le-a făcut către Liviu Marian Pop: o dată  - 40.000 de euro anul trecut, şi o dată câte 5.000 de euro tot către Marian Pop“, spune fiul Sorinei Pintea. Liviu Pop, cu voce tremurândă la TV, neagă acuzaţiile.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite