Klaus Iohannis a promulgat legea care permite devansarea alegerilor prezidenţiale în luna septembrie

0
Publicat:

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marți, legea care permite devansarea alegerilor prezidenţiale. Astfel, alegerile pentru noul șef al statului pot avea loc cu cel mult trei luni anterioare lunii în care ajunge la termen mandatul președintelui în funcție.

Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede devansarea alegerilor prezidenţiale Foto: Arhivă
Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede devansarea alegerilor prezidenţiale Foto: Arhivă

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marți, Legea care prevede modificarea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, conform Administrației Prezidențiale.

Conform Legii, Ziua alegerilor este duminica, iar alegerile au loc cu cel mult 3 luni anterioare lunii în care ajunge la termen mandatul de preşedinte. Cu cel puţin 75 de zile înaintea zilei votării, Guvernul stabileşte data alegerilor prin hotărâre. 

Curtea Constituțională (CCR) a anunțat în luna martie că proiectul de lege privind posibilitatea organizării alegerilor prezidențiale în luna septembrie nu are probleme de constituționalitate, fiind respinsă o sesizare a USR.

„În ședința din data de 20 martie 2024, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a priori, a decis, cu unanimitate de voturi:  A respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de deputați aparținând Grupului parlamentar al Uniunii Salvați România și deputați neafiliați și a constatat că dispozițiile Legii pentru modificarea art.5 alin.(1) din Legea nr.370/2004 pentru alegerea Președintelui României sunt constituționale în raport cu criticile formulate”, a anunțat CCR.

În esență, Curtea a statuat că legea criticată realizează o redimensionare a intervalului de timp în care urmează a se fixa data alegerilor, ceea ce nu pune în discuție un element fundamental al dreptului electoral. Comisia de la Veneția a observat că există trei categorii de sisteme de determinare a stabilirii datei alegerilor [Raport privind stabilirea datei alegerilor, adoptat de Consiliul pentru Alegeri Democratice la cea de-a 22-a reuniune (Veneția, 18 octombrie 2007) și de Comisia de la Veneția la cea de-a 72-a sesiune plenară (Veneția, 19-20 octombrie 2007)], România făcând parte din cel de-al doilea sistem menționat de aceasta [data alegerilor este stabilită de o autoritate, într-un cadru temporal destul de strict determinat de Constituție sau de legea electorală]”, a mai punctat instanța care se pronunță pe tema constituționalității legilor.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunțat, la sfârșitul lunii februarie, că în coaliţia de guvernare s-a stabilit ca alegerile prezidenţiale să se desfășoare pe 15 şi 29 septembrie.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite