Turcia dă verdictul: susține candidatura lui Mark Rutte la funcția de Secretar General al NATO!

S-ar putea ca acest mesaj să fie decisiv și să fie lămuritor nu numai pentru închiderea formală speculațiilor de până acum privitoare la identitatea viitorului Secretar General al NATO, anunțul final urmând să fie făcut la Summit-ul de la Washington, din luna iulie.

Este, totodată, o indicație importantă asupra modului în care, înlăuntrul Alianței Atlanticului de Nord, se păstrează prioritățile și centrele de putere mai vechi, începând cu modul în care funcționează relația trans-atlantică. Și de această dată, prima indicație, de altfel cea care a determinat întotdeauna mersul lucrurilor, a venit de la Washington, acolo de unde s-a auzit primul OK fără rezerve în susținerea lui Rutte.  

Întrebarea de fond, extrem de dificilă, era de a se ști care va fi poziția Turciei, țară considerată tradițional drept cheia reală a apărării pe frontul de est și în zona de sud-est a Europei, cu a sa cea mai mare forță militară, țară musulmană cu rol cheie în zona de contact cu Orientul Apropiat, zonă foarte delicată și mereu din ce în ce mai aproape de explozie. Foarte interesant este răspunsul de acum al Turciei tocmai deoarece relația acestei țări cu SUA, apoi cu unii cu partenerii europeni traversase de multe ori perioade tensionate care făceau nesigură ao alegere de candidat susținut de occidentalii care, la un moment da, ajunseseră să vorbească chiar despre eventualitatea scoaterii Turciei din NATO.

Chiar dacă discursurile de acest s-au dovedit, în cele din urmă, doar demonstrații de demagogie politice populistă, au existat totuși câteva episoade care au produs justificate semnale de alarmă, începând cu situația conflictuală între SUA și Turcia pe tema livrării de avioane F-35, seria de dubii americane legate de achiziționarea de către Ankara de sisteme anti-aeriene rusești S-4oo precum și, la modul mai general, excelentele și din ce în ce mai bine fundamentate economic relații bilaterale Ankara-Moscova și, extrem de important pentru statele europene, faptul că, cu ajutor rusesc, Turcia a devenit de departe cel mai important hub energetic din zona noastră. Dar oricare ar fi fost obiecțiile americane și europene, Turcia și-a menținut verticalitatea și a susținut, fără să dea o clipă înapoi, că absolut toate acțiunile sale se subsumează aducerii de plus-valoare strategică și de securitate deoarece, devenind mai puternică și mai bine dotată din punct de vedere militar, poate contribuie efectiv la închiderea uneia dintre cele mai mari porți de posibil acces al imigranților ilegali și duce la un cu totul alt nivel de eficacitate lupta anti-teroristă.

Acum, din nou, exact asta susține Erdogan care argumentează că votul țării în favoarea lui Rutte este dat tocmai pentru că are convingerea că acesta va întări postura generală a NATO ca viitor actor care să aibă implicații majore în lupta anti-teroristă și în blocare în continuare a rețelelor de imigrație ilegală, devenite din ce în ce mai mult linii de transport protejate pentru traficul de persoane dar și de arme, mai ale din Orientul apropiat, Maghreb și zona centrală a Africii. În schimb, așteptate de mult timp la Ankara, au fost remarci ca cele rostite de Rutte la finalul întâlnirii sale cu Erdogan, atunci când, în cadrul conferinței de presă, a vorbit despre faptul că zona de sud-est a NATO are nevoie de Turcia și de conducerea sa, mai ales acum în plină criză determinată de conflictul din Israel:

Turcia joacă un rol decisiv. Acționând în acest sens, face eforturi în sensul rezolvării situației din Gaza. Mai face eforturi pentru a face față acestui război teribil din Ucraina. În acest context, jucați un rol important”.

Foarte greu de crezut că , după acest episod, nu va urma și acceptul Ungariei și Slovaciei. Poate, în final, și al României. Vom vedea cum se va negocia, dar, repet, decizia fundamentală a aparținut “cerului nuclear”, statele care asigură forța de reacție nucleară a NATO; SUA în primul rând, Marea Britanie și Franța cărora li s-a alăturat, din primul moment, și Germania.

Ce vedem acum este, după părerea mea, o dublă reconfirmare: pe de o parte, a importanței tradiționalului centru de putere BENELUX în Europa, singura mare cheie perfect logică și funcțională care se menține cam la aceiași parametri operaționali și, pe de altă parte, reconfirmă în atenția SUA valoare marii investiții – acum poate uitate, în Planul Truman a cărui gândire și efort financiar uriaș este reconfirmată de valoarea de aliat a Turciei în sistemul NATO.

Și, din punctul meu de vedere, mai este vorba despre un semnal: dincolo de zbaterile electorale de toate nuanțele, atât SUA cât și Europa sunt unite în nevoia regăsiri utilității pentru un mare canal de dialog între civilizațiile care vor trebui să se trezească la realitatea reconstrucției unei lumi de cooperare, cu noi dimensiuni deschise și pentru NATO și pentru UE. Poate în asta să stea valoare momentului-deschidere de acum.