Legea privind devasansarea alegerilor prezidențiale, constituțională. Scrutinul va putea fi organizat în septembrie

0
Publicat:

Curtea Constituțională (CCR) a anunțat că proiectul de lege privind posibilitatea organizării alegerilor prezidențiale în luna septembrie nu are probleme de constituționalitate, fiind respinsă sesizarea USR. Inițiativa va merge pentru promulgare la șeful statului.

Alegerile privind președintele României vor putea fi în luna septembrie FOTO Inquam
Alegerile privind președintele României vor putea fi în luna septembrie FOTO Inquam

„În ședința din data de 20 martie 2024, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a priori, a decis, cu unanimitate de voturi:  A respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de deputați aparținând Grupului parlamentar al Uniunii Salvați România și deputați neafiliați și a constatat că dispozițiile Legii pentru modificarea art.5 alin.(1) din Legea nr.370/2004 pentru alegerea Președintelui României sunt constituționale în raport cu criticile formulate”, a anunțat CCR.

În esență, Curtea a statuat că legea criticată realizează o redimensionare a intervalului de timp în care urmează a se fixa data alegerilor, ceea ce nu pune în discuție un element fundamental al dreptului electoral. Comisia de la Veneția a observat că există trei categorii de sisteme de determinare a stabilirii datei alegerilor [Raport privind stabilirea datei alegerilor, adoptat de Consiliul pentru Alegeri Democratice la cea de-a 22-a reuniune (Veneția, 18 octombrie 2007) și de Comisia de la Veneția la cea de-a 72-a sesiune plenară (Veneția, 19-20 octombrie 2007)], România făcând parte din cel de-al doilea sistem menționat de aceasta [data alegerilor este stabilită de o autoritate, într-un cadru temporal destul de strict determinat de Constituție sau de legea electorală]”, a mai punctat instanța care se pronunță pe tema constituționalității legilor.

Nu afectează mandatele în curs

CCR a mai arătat că nu e nicio modificare majoră a sistemului de alegeri. „Legea criticată nu schimbă sistemul existent de stabilire a datei alegerilor, ci realizează o modificare de natură temporală în cadrul sistemului pentru care a optat legiuitorul român încă din anul 2004. Plasarea acestei date în ultima parte a mandatului în curs se înscrie în coordonatele democrației constituționale pentru a se asigura succesiunea firească a mandatelor, fără a se afecta caracterul plenar al mandatelor în curs. Între data anunțării alegerilor și data alegerilor există o distanță temporală rezonabilă pentru a permite tuturor factorilor politici interesați să se pregătească pentru competiția electorală”, au completat magistrații CCR. 

Comisia de la Veneția [Codul bunelor practici în materie electorală. Linii directoare şi raport explicativ, adoptat de Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția), în cadrul celei de-a 52-a sesiuni plenare (Veneția, 18-19 octombrie 2002) și Declarația interpretativă privind stabilitatea legii electorale, adoptată de Consiliul pentru Alegeri Democratice la cea de-a 15-a reuniune (Veneția, 15 decembrie 2005) și de Comisia de la Veneția la cea de-a 65-a sesiune plenară (Veneția, 16-17 decembrie 2005)] a stabilit că sistemul electoral propriu-zis, componența comisiilor electorale şi constituirea circumscripțiilor electorale sunt elemente fundamentale ale dreptului electoral și nu pot fi modificate cu mai puțin de 1 an anterior datei alegerilor. Modificarea operată, extinzând intervalul temporal în care pot avea loc alegerile, nu reprezintă o reformă a legislației electorale și nu vizează un element de fond sau de substanță a sistemului electoral. În consecință, Curtea a constatat că legea criticată respectă exigențele constituționale invocate”, a conchis sursa citată.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite