Klaus Iohannis a discutat cu Thierry Breton, comisar european. Campania de vaccinare şi securitatea cibernetică, principalele subiecte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Presidency.ro
FOTO: Presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a avut o întâlnire joi, la Palatul Cotroceni, cu Thierry Breton, comisarul european pentru Piaţa Internă. Au fost discutate subiecte de pe agenda curentă a Uniunii Europene, precum procesul de vaccinare împotriva COVID-19, consolidarea Pieţei Interne a Uniunii şi securitatea cibernetică, după cum informează Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului a exprimat aprecierea faţă de sprijinul Comisiei Europene în ceea ce priveşte gestionarea crizei sanitare şi a evidenţiat importanţa continuării accelerate a campaniei de vaccinare, precizând că vaccinul este instrumentul principal de luptă împotriva infectării cu SARS-CoV-2. 

Totodată, Klaus Iohannis a subliniat că este extrem de importantă întărirea procedurilor de management pentru peroanele depistate pozitiv la infecţia cu SARS-CoV-2, în vederea gestionării următoarelor valuri, precum şi susţinerea sistemului sanitar pentru a putea face faţă presiunii la care este supus în contextul actualei crize sanitare.

„De asemenea, în cadrul discuţiilor, preşedintele Klaus Iohannis a reiterat angajamentul puternic al României de a participa la consolidarea integrării proiectului european.  În acest sens, Preşedintele României a pledat pentru menţinerea unităţii şi solidarităţii statelor membre. În ceea ce priveşte securitatea cibernetică, preşedintele Klaus Iohannis şi comisarul Thierry Breton au evidenţiat necesitatea acordării unei atenţii adecvate problemelor de securitate legate de viitorul mediu digital, unde aspectele de securitate cibernetică şi abordarea dezinformării reprezintă priorităţi majore. Astfel, preşedintele Klaus Iohannis a menţionat că ţara noastră se angajează să asigure operaţionalizarea Centrului european de competenţe privind securitatea cibernetică, găzduit de România, subliniind importanţa dialogului constant şi al colaborării la nivelul Comisiei Europene în acest sens”, informează Administraţia Prezidenţială.

La rândul său, comisarul european Thierry Breton a apreciat implicarea preşedintelui Klaus Iohannis în eforturile comune de consolidare a proiectului european.

„Thierry Breton a menţionat că vor continua eforturile la nivelul Comisiei Europene în ceea ce priveşte gestionarea pandemiei de COVID-19 şi a pledat pentru utilizarea în mod corespunzător de către statele membre a instrumentelor şi a mecanismelor create în cadrul Uniunii. Comisarul Thierry Breton a evidenţiat că la nivelul UE se depun eforturi considerabile în ceea ce priveşte prevenirea şi contracararea dezinformării, inclusiv în mediul on-line, precizând că partajarea informaţiilor şi schimbul de bune practici între statele membre constituie aspecte esenţiale în acest sens”, mai arată sursa citată.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite