Cum s-a lipit Iulian Dumitrescu, sforar și greu al PNL, intrat în vizorul DNA, de șefii partidului

0
Publicat:

Liberalii se confruntă cu prima mare problemă de imagine din 2024, în condițiile în care influentul lider Iulian Dumitrescu, mereu aflat în echipa câștigătoare din ultimii ani, a intrat în vizorul DNA pentru fapte de corupție.

Iulian Dumitrescu, prim-vicepreședinte al PNL FOTO Arhivă Adevărul
Iulian Dumitrescu, prim-vicepreședinte al PNL FOTO Arhivă Adevărul

Unul dintre cei mai importanți lideri ai PNL, Iulian Dumitrescu (prim-vicepreședinte și șef al Consiliului Județean Prahova), a fost călcat, joi, de procurorii DNA care au făcut percheziții la domiciliul lui, la locuința unor rude, dar şi la sediul CJ, într-un dosar în care există suspiciuni de luare de mită şi fals, fapte ce ar fi fost comise de funcționari publici. Una dintre acuzații ar avea legătură cu încheierea contractului de proiectare şi execuţie a centurii oraşului Mizil, spun surse judiciare.

De altfel, nu e la primul episod când numele său și al DNA sunt avansate împreună. În vara anului 2021, în mass-media au apărut înregistrări cu el când încerca să îl influențeze pe Cătălin Drulă, atunci ministru al Transporturilor, să păstreze șefii Asociației Române de Salvare a Vieților Omenești pe Mare și Administrației Fluviale a Dunării de Jos Galați.

În preajma șefilor

Din 2017, când a devenit prim-vicepreședinte al partidului, până în prezent, Iulian Dumitrescu a fost unul dintre cei mai influenți oameni în PNL. Odată cu venirea la Putere a Guvernului Orban, apoi Cîțu, Iulian Dumitrescu și șeful PNL Ilfov, Hubert Thuma, ajunseseră să controleze aproximativ o treime din organizațiile PNL. Ulterior, drumurile celor doi s-au despărțit, Dumitrescu rămânând influent doar în Prahova, Galați, Călărași, Ialomița și Teleorman. În 2020, printr-o politică activă de racolare de primari, Dumitrescu a făcut pasul de la Senat la șefia CJ Prahova.

În Guvernul Cîțu, Dumitrescu a reușit să-l impună pe Alexandru Nazare la Finanțe, un demers pe care a încercat să-l repete și la rocada guvernamentală, când dorea aceeași funcție pentru același om, dar preferat a fost Marcel Boloș.

Reevaluarea în funcție de interes

Tot în plan politic, Dumitrescu a trecut fără probleme de la o tabără la alta. După ce a fost apropiat de conducere în echipa Orban, la Congresul din septembrie 2021 liberalul a „jucat” cu ambele părți, în final lipindu-se de „echipa câștigătoare” a lui Florin Cîțu. Câteva luni mai târziu, Dumitrescu a fost cel care a strâns semnăturile pentru debarcarea lui Cîțu, adică omul din echipa căruia făcea parte, apoi a încercat să pună el mâna pe funcția de secretar general, care permite un control mare în partid.

La Congresul de alegere a lui Nicolae Ciucă, Dumitrescu se lepădase total de Cîțu. „La Congresul de anul trecut am fost, din păcate, într-un fel de poveste Iliescu-Vadim, pe care sper să nu mai trăim vreodată în Partidul Naţional Liberal. Între două rele am ales răul cel mai mic”, afirma Dumitrescu, om cooptat în echipa restrânsă și în 2021, nu un politician izolat.

În prezent, Dumitrescu nu e un apropiat al lui Nicolae Ciucă și al lui Lucian Bode, cei mai importanți lideri ai partidului, dar rămâne un personaj important, dat fiind că e în echipa restrânsă de conducere și decide prioritățile PNL și ale Coaliției.

PNL și Iohannis așteaptă concluziile DNA

Liberalii au comunicat sec, prin vocea purtătorului de cuvânt, Ionuț Stroe: „PNL consideră că justiția trebuie să își facă datoria. Ca de fiecare dată, PNL este de partea aplicării legii și nu interferează în justiție. Totodată, PNL va aplica Codul Etic și prevederile statutare ale partidului în funcție de evoluțiile viitoare în justiție”. Însă o eventuală suspendare are loc doar în cazul unei arestări preventive, la domiciliu sau a unei condamnări în primă instanță.

Șeful statului consideră că nu va fi afectată imaginea Coaliției de cazul Dumitrescu, precizând că politicianul trebuie să răspundă dacă a făcut ceva ilegal. „Nu cred că afectează semnificativ, fiindcă aceste chestiuni nu se îndreaptă, cel puțin din câte am înțeles din știri, spre activitatea politică, ci spre activitatea economică, și aici fiecare trebuie să răspundă dacă este întrebat de procurori. Nu-mi imaginez că va avea o astfel de acțiune vreo implicare politică semnificativă. Sigur, vor fi unii care vor încerca să facă legături, însă trebuie să admitem faptul că procurorii au tot dreptul să verifice persoane și politice dacă apar niște semnale clare”, a punctat Iohannis.

Ce avere are liderul liberal

Conform ultimei declarații de avere, Dumitrescu are două apartamente în București, o mașină din 2014, economii de 66.000 de lei și mai multe împrumuturi: 45.000 de euro către PNL, 70.000 către o persoană fizică și aproximativ 170.000 de lei către alte două persoane fizice. Liderul liberal are două credite contractate, de 126.968 de euro, respectiv 180.000 de dolari, ultimul cu scadență în 2024. În anul fiscal 2022 a încasat 164.268 de lei. Potrivit declarației, soția a avut venituri în valoare de 56.388 de lei și dividende în valoare de 573.837 de lei.  

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite