Ionuț Moșteanu, după incidentele cu drone de la graniță: „Sistemul național de apărare trebuie să fie bine motivat”

0
0
Publicat:

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, avertizează că România se confruntă cu noi provocări de securitate, inclusiv incidente recente cu drone la graniță, și subliniază necesitatea motivării întregului sistem național de apărare.

Ionuț Moșteanu avertizează asupra tensiunilor de la frontieră FOTO: Mediafax
Ionuț Moșteanu avertizează asupra tensiunilor de la frontieră FOTO: Mediafax

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a declarat joi, la Guvern, că țara noastră traversează o perioadă complicată, marcată de intensificarea acțiunilor rusești în apropierea granițelor.

El a precizat că, în urmă cu două nopți, au fost semnalate din nou incidente cu drone, iar situația la frontieră rămâne tensionată.

„Cred că tot sistemul național de apărare trebuie să fie bine motivat în perioada care urmează și vedeți ce probleme avem. În fiecare zi… acum două nopți am avut din nou drone. Rușii se agită destul de mult la marginea noastră sau în marginea noastră”, a declarat Moșteanu, potrivit Mediafax.

Referindu-se la un incident anterior menționat de jurnaliști, legat de un camion, ministrul a precizat că se va informa mai detaliat la minister: „Ați dat exemplu cu camionul. Acum o să ajung și eu la minister să aflu mai multe lucruri”.

Moșteanu a adăugat că și Ministerul de Interne se confruntă cu provocări crescute față de acum doi ani, fără a oferi detalii, și a subliniat necesitatea unei reevaluări la nivel național: „Cred că trebuie să ne uităm atent care sunt prioritățile noastre ca țară, ca națiune, în perioada următoare”.

Poziția față de tăierile salariale și bugetul Apărării

Amintim că ministrul Apărării s-a pronunțat recent împotriva reducerii cu 10% a cheltuielilor cu salariile din sistemul național de apărare. Marți, Ionuț Moșteanu a subliniat că înțelegerea din coaliție din urmă cu două săptămâni prevedea ca acest sector să fie exceptat, însă discuțiile recente au vizat tăieri „peste tot”.

„M-am opus acestei idei. Există discuții legate de scăderea cheltuielilor de salarizare din sectorul public. Înțelegerea de acum două-trei săptămâni era ca sistemul național de apărare să fie exceptat de la aceste măsuri, ținând cont de realitățile cu care ne confruntăm, suntem cu un război la graniță”, a afirmat Moșteanu la Parlament.

El a adăugat că bugetul Apărării trebuie să crească, menționând că în prezent acesta este de 2,3% din PIB și ar trebui să ajungă la 5% până în 2035. În opinia sa, nu pot fi reduse nici cheltuielile cu programele de înzestrare.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite